Este agitație în aceste momente în Centrul Vechi din municipiul reședință de județ, acolo unde au loc manifestările prilejuite de Ziua Națională a României.
Aici se fac ultimele pregătiri, militarii sunt aliniați în coloane, s-au pregătit coroanele de flori, au ajuns și preoții care urmează să oficieze ceremonialul religios.
Vin și botoșăneni de toate vârstele, cei mici purtând în mâne stegulețe. Autoritățile au transmis că manifestările vor începe la ora 10.00, când prefectul Sorin Cornilă va da onorul gărzii militare.
În zonă sunt numeroase forțe de ordine, polițiști, jandarmi și polițiști locali.
Reamintim programul de Ziua Națională a României, la Botoșani:
10:00-10:05 – Întâmpinarea prefectului şi a comandantului garnizoanei, salutul Drapelului de luptă, trecerea în revistă a detaşamentului de onoare de către prefectul judeţului Botoşani şi comandantul garnizoanei Botoşani, salutul detașamentului de onoare
10:05-10:10 – Intonarea Imnului Naţional al României, de către Grupul Vocal Răzeșii, coordonat de preotul garnizoanei
10:10-10:20 – Oficierea serviciului religios
10:20-10:35 – Rostirea alocuțiunilor referitoare la sărbătorirea Zilei Naționale a României
10:35-10:50 – Festivitatea depunerii de coroane de flori, jerbe și buchete de flori
10:50-10:55 – Realizarea dispozitivului de defilare şi defilarea detaşamentului de onoare.
După finalizarea ceremonialului, Primăria Botoșani împarte 700 de porții de fasole cu cârnați.
Revenim cu mai multe informații pe parcursul zilei de la ceremonie!
COD GALBEN de furtuni la Botoșani: Localitățile vizate
Andreea Coțovanu
Jul 26, 2024
Se apropie o nouă minivacanță: CÂTE zile libere vor avea bugetarii
Redacția Botoșăneanul
Jul 26, 2024
Dezvăluirea făcută de Petru Parfenov la instalarea lui Liviu Ciobotariu – VIDEO
Gabriela Erdic
Jul 26, 2024
Bani de la CJ pentru TREI instituții din Botoșani – SUMELE
Oana Sava
Jul 26, 2024