Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani organizează concurs pentru ocuparea a șapte funcții de conducere în cadrul unității medicale. Sunt scoase la concurs posturile de medic-șef pentru mai multe secții de psihiatrie, dar și pentru Serviciul de Anatomie Patologică.
La concurs se pot înscrie medicii care au o vechime de cel puțin cinci ani în specialitatea pentru care candidează și care nu au fost sancționați în ultimii doi ani de unitățile medicale în care au lucrat sau de Colegiul Medicilor din România.
Dosarele de înscriere se depun în perioada 9–23 noiembrie 2026, la Serviciul RUNOS al Spitalului Județean „Mavromati”, de pe strada Marchian nr. 11. Taxa de concurs este de 200 de lei.
Selecția candidaților va include un interviu pentru susținerea proiectului de management, o probă scrisă și o probă clinică sau practică.
Potrivit calendarului anunțat de spital, interviul este programat pentru 14 decembrie, proba scrisă se va desfășura în zilele de 15 și 16 decembrie, iar proba clinică sau practică va avea loc pe 17 decembrie. Rezultatele probelor vor fi afișate pe 18 decembrie.
Tematica de concurs și informațiile suplimentare sunt disponibile pe site-ul spitalului, www.spitalulmavromati.ro, http://www.spitalulmavromati.ro. Detalii pot fi obținute și de la Serviciul RUNOS, la numărul de telefon 0231/518812, interior 1141.