Acasă > Stiri Botosani > Casa unor botoșăneni în pericol din cauza unui motiv banal dar important 

Casa unor botoșăneni în pericol din cauza unui motiv banal dar important 

planul-rosu-activat-dupa-incendiul-de-la-tortomanu-patru-persoane-evacuate

Casa unei familii din localitatea Oneaga, comuna Cristești, a fost în pericol, noaptea trecută, din cauza unui incendiu izbucnit în jurul coșului de fum.

Din fericire, flăcările au fost observate la timp, iar pompierii au reușit să salveze locuința.

 

La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cristești.

 

Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un coș de fum neizolat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului. 

 

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării coșurilor și a burlanelor de evacuare a fumului, trebuie adoptate următoarele măsuri: 

 

  • păstrarea distanței dintre fața exterioară a coșurilor și elementele combustibile ale acoperișului; 
  • îngroșarea zidăriei coșului la trecerea prin planșee, lăsându-se un spațiu între această zidărie și elementele combustibile ale planșeului;
  • tencuirea și văruirea părții din pod a coșului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coș de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcție sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiș etc.);
  • curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
  • verificarea coșurilor / burlanelor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.).