Acasă > Breaking news > SEARA ACEASTA: Trei mașini s-au izbit pe Calea Națională, o persoană a ajuns la spital

SEARA ACEASTA: Trei mașini s-au izbit pe Calea Națională, o persoană a ajuns la spital

accident pe calea nationala

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost implicate trei autoturisme.

 

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și  ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD.

 

Salvatorii au constatat că o femeie a avut nevoie de ajutor medical. Aceasta a fost preluată de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate. 

 

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor.

 

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență la volan și să respecte regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.

 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.