Acasă > Stiri Botosani > La Botoșani, drumarii își permit șapte ore până la intervenție! Șeful SDN: Ce să fac cu normativele? Nu sunt făcute de mine

La Botoșani, drumarii își permit șapte ore până la intervenție! Șeful SDN: Ce să fac cu normativele? Nu sunt făcute de mine

catalin leahu seful sdn botosani

Discuție tensionată la ultima ședință a Colegiului Prefectural de la Botoșani, unde a fost prezentat planul de intervenție pentru sezonul de iarnă. Prefectul Raluca Curelariu a vrut să afle în cât timp pot ajunge drumarii la intervenție atunci când ninsorile sau poleiul blochează drumurile naționale.

 

Pe cine ajută normativele?

 

Răspunsul oferit de Cătălin Leahu, șeful Secției Drumuri Naționale Botoșani, a ridicat însă o problemă serioasă: în anumite zone, termenele prevăzute pentru intervenție pot ajunge la șapte ore de la apariția fenomenelor meteorologice, iar deszăpezirea completă a ambelor sensuri poate dura chiar două-trei zile.

Explicațiile sale au provocat reacția colonelului Decebal Muraru, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, care a pus întrebarea pe care și-o poate pune orice cetățean rămas blocat în zăpadă.

 

Șapte ore până la intervenție. Două-trei zile pentru deszăpezirea completă

 

Cătălin Leahu a explicat că intervențiile sunt organizate în trei niveluri, în funcție de categoria drumului și de condițiile existente. Ca exemplu, acesta a indicat drumul din zona Manoleasa, încadrat la nivelul al treilea de intervenție.

 

„Noi avem nivele de intervenție, o să vă pot, o să vă dau, dacă nu, sau domnului Decebal. Avem trei nivele de intervenție, nivelul 1, nivelul 2, nivelul 3. De exemplu, nivelul 3 este Manoleasa, drumul de care discutam. Noi acolo trebuie să intervenim la șapte ore să rezolvăm problema, de exemplu, polei sau... la șapte ore de la apariția fenomenelor și deszăpezirea pe ambele fire trebuie să... cam în jurul la două, trei zile”, a declarat șeful SDN.

 

A urmat întrebarea colonelului Decebal Muraru:

 

„Cum pot să-i spun unui om de 112 la apel, că intervenim peste șapte ore?”

 

În condițiile în care pentru cineva blocat pe un drum înzăpezit, șapte ore nu reprezintă doar un termen dintr-un normativ, ci o perioadă în care poate avea nevoie de ajutor.

 

Replica lui Cătălin Leahu a fost:

 

„Nu, dar ce să fac cu normativele astea, că nu sunt făcute de mine?”

 

Prefectul a vorbit despre întârzieri. Șeful SDN a negat

 

În discuție a intervenit și prefectul Raluca Curelariu, care a citit o observație formulată de șeful ISU și a atras atenția asupra timpilor mari de răspuns, inclusiv în cazul închiderii unor tronsoane de drum național.

 

„Am să vă citesc eu un punct pe care l-a subliniat domnul Muraru și cu care sunt absolut de acord. Deci avem într-adevăr un timp de răspuns destul de mare, odată și prin prisma comasării structurilor responsabile. Sunt situații când apelăm la utilaje din alte județe, în același timp ele ajung foarte greu. Sau deloc. Avem un timp de răspuns mărit când vine vorba de închiderea tronsoanelor de drum național, mai ales cele care fac legătura cu frontiera, pentru că avem nevoie de foarte multe autorizații pe cale ierarhică”, a declarat prefectul.

 

Cătălin Leahu a contrazis imediat afirmația:

 

„Nu. Nu este adevărat.”

 

Decebal Muraru a revenit cu explicații, precizând că se referă la drumurile naționale care asigură legătura cu frontiera și la cele care fac legătura între municipiile reședință de județ și Capitală.

 

Șeful ISU a atras atenția că deciziile privind închiderea unor drumuri cu impact asupra comunității nu ar trebui să fie luate fără o coordonare instituțională corespunzătoare și fără ca factorii responsabili de gestionarea situațiilor de urgență să fie informați.

 

„Să ne gândim și la comunitate”

 

În esență, intervenția lui Decebal Muraru a vizat un lucru simplu: regulile și procedurile trebuie puse în acord cu nevoile oamenilor, mai ales atunci când este vorba despre siguranța lor.

 

„În momentul în care decidem un nivel de drum și știm experiența din toate comunitățile de intervenție și coordonare, știm că s-a făcut o decizie din telefon, discutând cu un director, cu un șef al Poliției Rutiere. Nu cred că acest aspect mi se pare normal, când ai impact asupra comunității, fără știrea Comitetului Județean, respectiv a președintelui și a vicepreședinților. Dar în momentul în care decidem ceva să ne gândim și la comunitate”, a spus șeful ISU.

 

Cătălin Leahu a replicat că asemenea lucruri trebuie schimbate la nivelul factorilor decizionali: „Noi discutăm dar schimbați puțin, sunteți factor decizional... ”. Doar că singurii care pot schimba legea sunt parlamentarii și în niciun caz membrii Colegiului Prefectural. 

 

„Este o coordonare operațională, supunând tot, inclusiv și dumneavoastră, și Poliție, deci structurile MAI coordonează orice intervenție”, a explicat colonelul.

 

Iarna nu așteaptă după normative

 

Discuția de la Colegiul Prefectural a arătat că planul de iarnă nu înseamnă doar stocuri de materiale antiderapante, utilaje și contracte de deszăpezire. Înseamnă și timpi de reacție, coordonare între instituții și capacitatea de a lua decizii atunci când drumurile devin impracticabile.

 

Pentru șeful SDN, termenele prezentate sunt cele prevăzute de normative. Pentru șeful ISU, însă, întrebarea esențială este ce răspuns primește omul care sună la 112 și cere ajutor.

 

Întrebările care rămân: dacă un drum național devine impracticabil, cine și în cât timp intervine efectiv? Și, mai ales, cine își asumă explicația în fața unui cetățean care așteaptă ore întregi în frig?