Rivalitatea dintre frați: metoda în 4 pași care îi ajută să se certe mai rar

Rivalitatea dintre frați nu poate fi eliminată complet. Și nici nu ar trebui, întrucât un nivel sănătos de competiție poate învăța copiii să negocieze și să-și exprime nevoile. Însă, când comportamentul competitiv dintre frați devine haos zilnic, părinții pot interveni cu o metodă simplă în patru pași, astfel încât acasă să fie armonie. Este o metodă utilă pentru a transforma haosul rivalității într-un liant între frați.

Conflictele între frați sunt aproape inevitabile: o jucărie disputată, o luptă pentru „eu stau primul la ușă!”, o reacție la supărare. Aceste scene pot părea normale, dar când se repetă la nesfârșit, devin o sursă de stres pentru întreaga familie. Potrivit unui studiu din 2012 publicat în Child Development, conflictul persistent între frați este legat de niveluri mai ridicate de anxietate și depresie la copii. Deci, cum pot părinții să intervină fără a înrăutăți lucrurile? Iată o metodă în 4 pași care ajută la restabilirea păcii, în timp ce îi învață pe copii abilități esențiale de viață, cum ar fi empatia, comunicarea și rezolvarea conflictelor.

Primul pas în gestionarea rivalității dintre frați este să luați o pauză înainte de a interveni. Asta vă ajută să evitați să luați rapid partea unuia dintre copii. Potrivit specialiștilor, impulsul părinților este adesea de a le reproșa copiilor, însă intervenția imediată și cu preferințe (reale sau percepute) între frați alimentează rivalitatea.

Când observați o dispută – spre exemplu, când își smulg jucăriile unul altuia, ori trântesc uși, sau țipă că vor să stea pe scaunul din față – e bine să respirați adânc. E primul lucru care ar trebui să calmeze impulsul de a răbufni. Apoi, puneți spune: „Văd că amândoi sunteți supărați. Haideți să vedem ce s-a întâmplat”. Evitați să numiți cine e vinovat.

Această abordare transmite copiilor că părintele nu va fi arbitru, ci mediator, ceea ce contribuie la reducerea resentimentelor. În plus, creează un spațiu de calm – un moment în care tensiunea e recunoscută, dar nu escaladează imediat. Mai mult, neutrali­tatea oferă copiilor încrederea că fiecare are dreptul să fie ascultat, ceea ce ajută adesea la identificarea cauzelor reale ale luptei. În felul acesta, pă­rintele nu doar că oprește momentul conflictual, dar deschide calea spre clarificare.

Este important să practicați acest pas repetat: cu cât copii văd că părintele nu reacționează impulsiv, cu atât învață să gestioneze mai bine propriile emoții înainte să explodeze.

După ce pauza și neutralitatea au creat un cadru de calm, pasul următor este să dați fiecărui copil posibilitatea de a-și exprima perspectiva, fără întreruperi. Atunci când copiii simt că pot vorbi și sunt ascultați, crește validarea emoțională și scade probabilitatea escaladării.

În practică, invitați fiecare copil să spună ce s-a întâmplat din punctul lui de vedere, ce a simțit, ce își dorește. Exemplu: „Maria, spune tu ce s-a întâmplat când Andrei ți-a luat jucăria. Andrei, după aceea spune ce ai simțit când Maria a țipat”. Este crucial să evitați întreruperile, comentariile de genul „nu e adevărat” sau „nu exagera” în acest moment – pentru că acestea opresc exprimarea și creează sentimentul că vocea lor nu contează.

Sursa https://www.hotnews.ro