Acasă > Știrea zilei > PRIMA asociație de proprietari din municipiul Botoșani care a preluat facturile la Apă – VIDEO 

PRIMA asociație de proprietari din municipiul Botoșani care a preluat facturile la Apă – VIDEO 

PRIMA asociație de proprietari din municipiul Botoșani care a preluat facturile la Apă – VIDEO 

La Botoșani a fost testat un proiect pilot prin care facturile pentru apă și canalizare emise de operatorul Nova Apaserv nu mai sunt trimise individual către fiecare apartament, ci către asociațiile de proprietari. 

Deși în municipiu există peste 100 de asociații, doar una singură a acceptat până acum acest mod de facturare. Este vorba despre asociația din zona Șoseaua Iașului unde există și blocuri și case. 

 

Facturi mai mici, prin asociație 

 

Potrivit conducerii companiei, sistemul a fost aplicat deja la o serie de blocuri, unde facturarea se face centralizat către asociație, iar ulterior costurile sunt împărțite între locatari.

 

Avem deja o asociație care funcționează din luna februarie după acest model, adică efectiv emitem o singură factură către asociație iar asociația repartizează costurile către consumatorii respectivi. Am făcut pe final de lună citirile împreună cu asociația, urmează să avem un feedback vizavi de cât de mulțumiți sunt și consumatorii de acolo. Dar, ce vă pot spune este că diferența la nivel de scară între contorul general și repartitoarele de consum din apartamente a scăzut extrem de mult. Adică înainte dacă aveau la 2,3 mc acum sunt undeva la 0,5 mc ceea ce este foarte bine”, a declarat Alin Cirimpei, director general SC Nova Apaserv SA.

 

Reprezentanții operatorului spun că, atunci când fiecare locatar transmite corect indexul apometrului, diferențele dintre contorul general al scării și consumul din apartamente sunt foarte mici. În aceste condiții, și sumele de plată pot scădea. Citirea indexului este realizată de reprezentanții asociațiilor de proprietari, care apoi împart consumul între locatari.

Mai mult, abonații din această zonă și-au achiziționat contori inteligenți care pot fi citiți de la distanță, fără să fie necesară prezența proprietarului acasă. 

Un astfel de contor costă în jur de 200 de lei și trebuie revizuit la 7 ani. 

 

Suntem singurii care nu facturăm prin asociație 

 

Conducerea Nova Apaserv susține că sistemul de facturare prin asociații este unul normal la nivel național și că Botoșaniul a rămas printre puținele locuri unde facturarea individuală a fost păstrată.

 

„Intrăm în normalitate, toți operatorii din restul țării funcționează la fel. Operatorii generali care sunt în număr de 47. Noi suntem singurul operator care funcționăm în acest mod. Este clar că trebuie să ajungem și noi să funcționăm ca și ei, au toată deschiderea noastră, tot know-how-ul nostru din punct de vedere al repartizării costurilor îl vor avea în continuare, îi ajutăm din toate punctele de vedere”, a mai declarat Alin Cirimpei.

 

Pentru a permite aplicarea acestui sistem, compania a bugetat anul acesta lucrări pentru realizarea a câteva sute de branșamente la scări de bloc. Prin aceste lucrări, contoarele de apă vor fi mutate din subsolurile blocurilor la limita de proprietate, în căminele de branșament, ceea ce permite facturarea directă la nivel de asociație.

 

Schimbarea vine și în contextul modificărilor legislative și al metodologiei de defalcare a consumului de apă în condominii, aplicată în județul Botoșani începând cu 1 octombrie 2025, conform unei hotărâri a Consiliului Județean. 

 

Pentru moment însă, interesul pentru acest sistem rămâne scăzut, iar doar o singură asociație de proprietari din municipiu a acceptat să participe la proiectul pilot.

 

La începutul anilor 2000, majoritatea utilităților din blocuri erau facturate prin intermediul asociațiilor de proprietari, însă în timp s-a trecut treptat la contracte individuale pentru fiecare apartament, inclusiv pentru serviciile de apă și canalizare.

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare