Acasă > Stiri Botosani > Ministrul Educației, dialog cu studenții protestatari din Piața Victoriei: Ce le-a transmis Mihai Dimian

Ministrul Educației, dialog cu studenții protestatari din Piața Victoriei: Ce le-a transmis Mihai Dimian

Ministrul Educației, dialog cu studenții protestatari din Piața Victoriei: Ce le-a transmis Mihai Dimian

 

Ministrul Educației, Mihai Dimian, a discutat sâmbătă seară cu studenții care protestau în Piața Victoriei din Capitală. Acesta a declarat că își dorește un buget mai mare pentru studenți, dar și o schimbare de mentalitate, conform News.ro.

„Am experimentat aceste reduceri de burse ca rector. Am încercat să obțin proiecte pentru a compensa parțial aceste reduceri de burse. Am acordat 10% din veniturile proprii ale universității pentru a compensa parțial aceste pierderi”, a afirmat noul ministru al Educației, fost rector al Universității din Suceava, după întâlnirea cu studenții protestatari.

Dimian a subliniat studenților dorința sa pentru un buget sporit destinat burselor.

„Îmi doresc un buget mai mare acordat studenților. În același timp, îmi doresc o schimbare de mentalitate, iar măsurile pe care le-am implementat din venituri proprii au fost pentru a implica studenții în activități de voluntariat și activități extracuriculare, pentru mentorarea studenților de anul I, pentru reducerea abandonului în universități, spre exemplu”, a explicat ministrul Educației, prezent printre studenți.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare