Parohia s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare, întrucât a primit vizita arhierească a Preasfințitului Nechifor Botoșaneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
A fost sărbătoare în Parohia Coștiugeni, care și-a primit, pe 3 iunie, noul preot.
Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un distins sobor de preoți printre care s-au numărat Părintele Protopop Petru Fercal, Părintele Drobotă Fredolin, sef al Cercului Misionar „Sf. Mina” din Albești, preoții din parohiile vecine, prieteni ai parohiei, precum și preotul militar Teodor Cenușă, fostul paroh.
Această vizită a marcat un nou început, întrucât în cadrul Sfintei Liturghii, a fost hirotonit ca preot noul paroh al Parohiei „Sf. Cuv. Parascheva”, Coștiugeni, Părintele Dorin Liviu Onciuleanu.
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024