Deși în primă fază se estima ca aceste localuri publice să fie redeschise de la jumătatea lunii iunie, autoritățile par să fi revenit asupra deciziei.
Premierul Ludovic Orban a declarat miercuri, că de la 1 iunie s-ar putea redeschide terasele şi ar putea fi reluate spectacolele în aer liber.
„S-ar putea relua activităţi unde există un risc limitat de răspândire a virusului. Vă dau două exemple. Terasele. Sunt în aer liber, dar cu nişte măsuri de protecţie care să fie gândite foarte bine. Ar putea fi reluate spectacolele în aer liber şi cu un număr limitat de spectatori",
a spus Orban, la Realitatea Plus, întrebat ce măsuri de relaxare ar putea fi luate de la 1 iunie.
Potrivit acestuia, continuarea planului de relaxare depinde, în cea mai mare măsură, de evoluţia epidemiei.
„Dacă lucrurile rămân sub control, dacă numărul de persoane infectate este menţinut la un nivel gândit, atunci se poate trece într-o etapă ulterioară de relaxare. Dacă nu, nu se poate trece într-o etapă de relaxare. E chiar posibil, dacă vom constata că în anumite domenii reluarea activităţii a dus cu precizie la creşterea numărului de persoane infectate, atunci există riscul chiar să revenim cu restricţii în numite domenii. (...) Vom face o campanie de informare a cetăţenilor pentru a prezenta toate regulile şi măsurile pe care le vom adopta pentru fiecare tip de activitate pentru a preveni riscul de răspândire a virusului",
a menţionat Orban.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Adolescentă dispărută misterios de acasă: Poliţia, apel către botoşăneni
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
„Diferiți, dar egali”, proiect contra abandonului școlar coordonat de o școală din județ
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Vernisaj cu elevi, părinți și profesori la Muzeul de Etnografie Botoşani
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Tânără din Botoşani căutată de Poliţie: Sunaţi la 112 dacă o vedeţi
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Sucevean AMENDAT la Botoșani după o întâlnire cu polițiștii în trafic
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024