Un singur consum poate fi ultimul. Nu este o figură de stil și nici o încercare de a speria tinerii. Este avertismentul dur lansat de medicul-șef al Unității de Primiri Urgențe SMURD Botoșani, dr. Ramona Guraliuc, care spune că există situații în care un consumator moare chiar de la prima doză de drog.
Și mai grav este că, în cele mai multe cazuri, medicii nu au antidot și nici măcar nu știu împotriva cărei substanțe luptă.
Invitată la Botoșăneanul TV, dr. Ramona Guraliuc a explicat că medicina este aproape neputincioasă în fața noilor droguri care ajung pe piață.
„Și ceea ce ei nu conștientizează este că noi nu avem un antidot pentru substanțele de acest tip, decât pentru foarte puține. Și asta este problema noastră a medicinei, pentru că nu există un tratament electiv la un pacient care a consumat alcool sau a consumat alcool în combinație cu droguri. Există doar o monitorizare a pacientului, o monitorizare a parametrilor vitali, corectarea dezechilibrelor acidobazice și electrolitice pe care evident se creează, pentru că asta duce mai departe la afectarea cordului și în dinamică a organismului.”
Cu alte cuvinte, medicii încearcă să țină pacientul în viață până când organismul elimină substanța. Nu există un medicament care să anuleze instant efectul majorității drogurilor.

O altă problemă majoră este că tinerii care ajung la Urgențe refuză sau nu mai sunt capabili să spună ce au consumat.
În lipsa acestei informații, medicii sunt obligați să trateze simptomele și să încerce să stabilizeze pacientul fără să știe exact cu ce substanță se confruntă.
Această situație reduce șansele unei intervenții rapide și eficiente și face ca fiecare minut să fie esențial.
Cel mai puternic avertisment al medicului-șef UPU se referă la ideea falsă că „o singură dată nu are ce să se întâmple”.
Ramona Guraliuc, medic șef UPU SMURD
„Îți poate crea, eu știu, câteodată chiar exitusul, adică s-au întâmplat cazuri care de la prima doză a avut o tulburare de ritm și a decedat.”
Mesajul este unul fără echivoc: nimeni nu poate garanta că primul consum nu va fi și ultimul.
Pe lângă riscurile medicale, consumatorii ajunși la spital devin adesea extrem de dificil de gestionat.
Ramona Guraliuc, medic șef UPU SMURD
„Este o problemă pentru că, de obicei, acești pacienți au tulburări de comportament, sunt agitați psihomotor, devin agresivi atât în mediul familial cât și în mediul spitalicesc, sunt foarte greu de gestionat, se consumă pentru ei o resursă destul de mare financiară.”
În astfel de cazuri este nevoie de echipe numeroase de medici, asistenți, infirmieri și, uneori, de sprijinul forțelor de ordine pentru protejarea personalului medical și a celorlalți pacienți.
Dr. Ramona Guraliuc atrage atenția că accesul tot mai ușor la droguri îi face pe adolescenți să creadă că acestea sunt lipsite de pericole.
În opinia sa, vulnerabilitatea tinerilor este accentuată și de schimbările din modul în care sunt crescuți.
Ramona Guraliuc, medic șef UPU SMURD
„Pentru că am încercat întotdeauna să protejăm copilul, să nu-i responsabilizăm la fel de mult, să nu-i angrenăm în foarte multe activități, așa cum o făceau părinții noștri și așa cum am fost noi. Adică trebuie să ne aducem aminte că am trăit pe vremea grădiniței cu o cheie la gât, eram responsabil când intram în casă, știam să încălzim o mâncare, știam să ne ducem singuri la școală, știam să venim de la școală, aveam responsabilitatea temelor”
Mesajul medicului este unul care ar trebui să ajungă la fiecare adolescent și la fiecare părinte: în cazul drogurilor nu există „încerc doar o dată”. Uneori, prima doză poate fi și ultima, iar medicii nu au întotdeauna un antidot care să poată salva viața pacientului.
Mai multe în emisiunea de mai jos: