Acasă > Naţional > Ce pensie vor primi românii cu salariul minim și salariul mediu, potrivit unui economist pentru „Adevărul”

Ce pensie vor primi românii cu salariul minim și salariul mediu, potrivit unui economist pentru „Adevărul”

Ce pensie vor primi românii cu salariul minim și salariul mediu, potrivit unui economist pentru „Adevărul”

Un român care primește astăzi salariul mediu net ar putea beneficia la pensie de stat de aproximativ 2.600–2.700 de lei, în banii de acum, după 40 de ani de contribuții. Pentru persoanele care încasează salariul minim, această sumă scade la circa 1.600 de lei. Analistul...

 

Un român care primește astăzi salariul mediu net ar putea beneficia la pensie de stat de aproximativ 2.600–2.700 de lei, în banii de acum, după 40 de ani de contribuții. Pentru persoanele care încasează salariul minim, această sumă scade la circa 1.600 de lei. Analistul economic Adrian Negrescu a prezentat pentru „Adevărul” calculele privind veniturile viitorilor pensionari și opțiunile pe care le au pentru a-și completa pensia.

Un angajat de 40 de ani care câștigă salariul mediu pe economie poate acumula, după 40 de ani de muncă neîntreruptă, în jur de 51 de puncte de pensie, inclusiv punctajele stabilize pentru anii lucrați peste 25. La valoarea actuală a punctului de 81 de lei, pensia rezultată ar fi de aproximativ 3.500 lei net. Totuși, pentru că punctul de pensie crește mai încet decât salariile, „în puterea de cumpărare de azi, omul ar lua o pensie de stat de circa 2.600–2.700 de lei, cam 47% din salariul net actual”, a explicat Adrian Negrescu.

Pe lângă pensia de stat, viitorii pensionari pot beneficia și de suma acumulată în Pilonul II de pensii private obligatorii, care ar putea aduce între 1.500 și 1.900 lei pe lună. Astfel, pensia totală ar putea ajunge la 4.200–4.500 lei lunar, cu condiția unei cariere complete.

Pentru o persoană care astăzi câștigă salariul minim net de 2.699 lei, valoarea punctajului anual este de aproximativ 0,47, adică după 40 de ani pensia ar ajunge la circa 2.200 lei la valoarea actuală a punctului. Ajustată la ritmul actual de creștere a punctului, pensia scade la aproximativ 1.600 lei. Veniturile din Pilonul II ar putea aduce suplimentar 700–800 lei pe lună. Totalul estimat este de 2.300–2.400 lei lunar. Pentru cei cu cariere incomplete, expertul atrage atenția asupra riscului ca pensia să ajungă la minimul garantat.

 

Citește articolul complet pe Martorincomod.ro

Sursa: Martorincomod.ro, după adevarul.ro · Foto: adevarul.ro