Siguranța pe Internet a fost un subiect dezbătut de polițiști cu cei peste 150 de elevi prezenți în cadrul activității.
În data de 27 septembrie 2024, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Botoșani au derulat împreună cu elevii din clasele de liceu ale Liceului Teoretic „Doctor Mihai Ciucă” Săveni o serie de activități de informare pe diferite teme: prevenirea victimizării prin infracțiuni informatice precum și prevenirea victimizării prin consum/trafic de droguri.
Recomandările generale privesc protejarea datelor personale, protejarea parolei, evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet sau anunțarea părinților despre intenția unor astfel de întâlniri, selectarea atentă a imaginilor pe care le postează pe internet, respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente.
De asemenea, elevii au primit informaţii privind legislaţia în vigoare în domeniul consumului şi traficului de droguri, exemple de situaţii în care tinerii au fost implicați în fapte de consum și trafic de droguri, precum şi consecinţele legale ale acţiunilor acestora
Prevenirea victimizării minorilor şi a infracţiunilor informatice reprezintă priorităţi ale Poliției Române pentru anul 2024, copiii și tinerii reprezentând unul din grupurile țintă ale activităților preventive.
Activităţi similare vor avea loc şi la nivelul altor unităţi şcolare din judeţ.
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
A murit o cunoscută scriitoare, cetățean de onoare al municipiului Botoșani
Oana Sava
Oct 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
ANUNȚ Consiliul Local încă în funcție, convocat în ultima ședință ordinară
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
Un bărbat de 65 de ani s-a trezit cu Poliția la ușă după ce a furat un telefon
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024