Acasă > Stiri Botosani > Polițiștii au răscolit Piața Centrală în căutarea hoților din buzunare 

Polițiștii au răscolit Piața Centrală în căutarea hoților din buzunare 

politia in piata

Polițiștii botoșăneni au desfășurat o acțiune de amploare în zona Pieței Centrale, una dintre locațiile în care, de-a lungul timpului, au fost înregistrate furturi din buzunare și genți.

 

Acțiunea a avut loc pe 8 iulie și a fost organizată de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, având ca scop prevenirea și combaterea acestui tip de infracțiuni.

 

În timpul verificărilor au fost legitimate peste 80 de persoane, iar patru dintre acestea au fost supuse controlului corporal. Polițiștii precizează că, în urma controalelor, nu au fost descoperite bunuri interzise la deținere.

 

Totodată, oamenii legii au dispersat cinci grupuri de persoane considerate predispuse la comiterea de fapte antisociale și au aplicat șase sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor de conviețuire socială și tulburarea ordinii și liniștii publice.

 

Pe lângă măsurile de control, polițiștii au discutat cu cetățenii și le-au oferit recomandări pentru protejarea bunurilor personale, în special în zonele aglomerate.

 

Oamenii legii le recomandă botoșănenilor să fie atenți la genți și portofele, să nu păstreze sume importante de bani în buzunarele exterioare și să manifeste prudență în piețe, stații de transport și alte locuri aglomerate, unde hoții de buzunare profită de neatenția victimelor.