Acasă > Politica > Ședință de criză la PNL, după ce instanța a dat dreptate taberei anti-Bolojan. Toate scenariile sunt puse pe masă

Ședință de criză la PNL, după ce instanța a dat dreptate taberei anti-Bolojan. Toate scenariile sunt puse pe masă

Ședință de criză la PNL, după ce instanța a dat dreptate taberei anti-Bolojan. Toate scenariile sunt puse pe masă

Liderii liberali din echipa lui Ilie Bolojan se întâlnesc joi seara pentru a discuta  strategia partidului după ce Tribunalul București a suspendat hotărârile luate la Congresul PNL din 21 iunie, au declarat surse din partid pentru HotNews. La ședință de la ora 19:00, care va avea loc în sistem hibrid, va participa conducerea restrânsă, adică …

 

Liderii liberali din echipa lui Ilie Bolojan se întâlnesc joi seara pentru a discuta  strategia partidului după ce Tribunalul București a suspendat hotărârile luate la Congresul PNL din 21 iunie, au declarat surse din partid pentru HotNews.

La ședință de la ora 19:00, care va avea loc în sistem hibrid, va participa conducerea restrânsă, adică echipa validată la ultimul Congres să-i fie alături lui Ilie Bolojan. Potrivit surselor HotNews din PNL, tabăra Veștea din conducere nu a fost invitată. 

Liberalii iau în calcul toate scenariile posibile de evoluție a situației, neexcluzând un nou congres extraordinar, în cazul în care decizia instanței va rămâne definitivă după apel, au precizat sursele citate.

Pe lângă conflictul juridic, pe masa discuțiilor s-ar putea afla și mandatul cu care Ilie Bolojan va merge la consultările privind formarea viitorului guvern, care vor avea loc luni la Cotroceni, spun aceleași surse.

Tribunalul Bucureşti a admis miercuri solicitările celor 18 liberali care îl contestă pe Ilie Bolojan și a decis să suspende hotărârile luate la Congresul PNL din 21 iunie, care vizau alegerea noii conduceri și modificarea statutului partidului. 


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro