Începând cu ora 12:00 și până la ora 20:00 se anunță averse torențiale dar și descărcări electrice.
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a regiunii Moldova se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică: averse torențiale, frecvente descărcări electrice, scurte intensificări ale vântului, ce pot lua și aspect de vijelie și căderi de grindină, de mici dimensiuni.
În special în zonele marcate cu K (estul județelor Suceava și Neamț, precum și în cea mai mare parte a județelor Iași și Botoșani), se vor putea semnala fenomene ușor mai severe, astfel încât rafalele de vânt din timpul ploilor ar putea depăși 55...65 de km/h, șansele de grindină de mici dimensiuni fiind mai ridicate. Tot aici, cantitățile de apă vor fi local mai însemnate, în intervale scurte de timp putându-se depăși 15...20 l/mp, potrivit Meteo Nord-Est.
Noaptea de Înviere va aduce o vreme liniștită, cu cer mai mult noros în prima parte a intervalului (orele 21-02), dar care se va risipi treptat către orele dimineții. Temperaturile vor fi cuprinse în general între 4°C, în zonele montane, și 10°C, în estul regiunii (Câmpia Jijiei).
(Sursa Foto - Meteo Nord-Est)
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024