Anthropic, o companie importantă din domeniul inteligenței artificiale (AI), a acceptat să plătească 1,5 miliarde de dolari pentru a încheia un proces intentat de autori și edituri. Acțiunea în justiție viza utilizarea a milioane de cărți protejate prin drepturi de autor pentru antrenarea modelelor din spatele chatbot-ului său, Claude, relatează Gizmodo.
Un judecător federal a stabilit în iunie că utilizarea de către Anthropic a 7 milioane de cărți piratate era protejată de doctrina „fair use” (utilizare cinstită). Cu toate acestea, păstrarea operelor digitale într-o „bibliotecă centrală” încălca legislația privind drepturile de autor. Judecătorul a concluzionat că directorii companiei știau că descarcă lucrări piratate, iar un proces era programat să înceapă în luna decembrie.
Acordul dintre Anthropic și reclamanți a fost prezentat unui judecător la finele săptămânii trecute și necesită aprobarea finală a instanței. Specialiștii în drept consideră că aceasta va fi o formalitate.
Potrivit The New York Times, înțelegerea prevede plata a 3.000 de dolari pentru fiecare carte folosită pentru antrenarea Claude. Printre cei despăgubiți se vor număra sute de mii de autori. Înțelegerea de 1,5 miliarde de dolari ar reprezenta cea mai mare despăgubire din istoria drepturilor de autor în SUA, deși suma plătită per operă a fost adesea mai mare.
Într-o declarație transmisă site-ului tech Gizmodo, reprezentanții Anthropic au amintit de hotărârea anterioară din iunie, care a stabilit că utilizarea a milioane de cărți pentru antrenarea modelelor constituia „fair use”.
„În iunie, Curtea Districtuală a emis o hotărâre de referință privind dezvoltarea AI și legislația drepturilor de autor, constatând că metoda Anthropic de a antrena modele AI constituie fair use”, a declarat compania.
„Acordul de astăzi, dacă va fi aprobat, va rezolva pretențiile reziduale ale reclamanților. Rămânem dedicați dezvoltării unor sisteme de inteligență artificială sigure, care să ajute oamenii și organizațiile să își extindă capacitățile, să avanseze descoperirea științifică și să rezolve probleme complexe”, a continuat aceasta.
Hotărârea din iunie a explicat că antrenarea modelelor AI de către Anthropic cu cărți protejate prin drepturi de autor este considerată „fair use” în conformitate cu legislația SUA, pentru că, teoretic, cineva ar putea citi „toate marile clasice contemporane” și le-ar putea emula.
Sursa https://www.hotnews.ro