Pe o ploaie care nu a încetat deloc pe parcursul partidei, Universitatea Craiova și FC Botoșani s-au întâlnit duminică seară pe ”Ion Oblemenco” într-un meci din cadrul etapei a – 14 a SuperLigii.
Cu Marius Croitoru în tribune alături de soția sa, Ramona, moldovenii au început curajos, purtând câteva acțiuni în jumătatea adversă.
Diferența de experiență și de valoare s-a văzut însă la mijlocul primei părți a disputei.
Oltenii au deschis scorul în minutul 21, după o acțiune condusă de Cicâldău, care l-a angajat în bandă pe Mora. Costaricanul a centrat din prima, iar Matei, tot fără preluare, a trimis în poartă, 1 - 0.
Cinci minute mai târziu campioana României a contraatacat fulgerător. Baiaram a plecat de la limita ofsaidului și i-a trimis în 6 metri lui Al Hamlawi, care a trimis în poartă, 2 - 0.
Tehnicienii roș-alb-albaștrilor au observat bulevardul de pe flancul stâng și după o îndelungată absență l-au introdus încă din minutul 40 pe Țigănașu.
Impulsionați de introducerea fundașului stâng și a basarabeanului Bodișteanu, oaspeții au înscris tocmai prin atacantul abia intrat la pauză, după o gafă a portarului Popescu, 2 – 1 în minutul 51.
Partea a doua a jocului a fost total diferită față de prima, alb-albaștrii nu au mai avut practic nicio ocazie, iar botoșănenii au forțat pe final, ultima fază, un corner, găsindu-l pe Anestis în careul advers.
În ciuda eforturilor depuse, tabela a rămas la 2 – 1.
de spectatori au fost prezenți în tribune, niciunul de la Botoșani
În urma acestei înfrângeri, FC Botoșani coboară pe locul 12, ultimul dinaintea barajului de menținere / retrogradare.
Cu Adrian Patache pe bancă, FC Botoșani a mizat pe:
Anestis – Bayeye, Sadiku, Diaw, Creț – Papa, Petro, De Vega (72 Mailat) – Mitrov (46 Bodișteanu), Dumiter (72 Markovici), Idowu (36 Țigănașu).