După cazurile de profanare de morminte de la Cimitirul Eternitatea și un altul mediatizat mai puțin de la Pacea, încă un mormânt a fost găsit de familie, distrus.
Respectivul loc de veci se afla în cel de-al doilea cimitir al municipiului reședință de județ, în apropiere de terenul Victoria, în zona destinată veteranilor de război.
Acolo a fost înmormântat anul trecut, în preajma Crăciunului, Toader Buhociu, un fost veteran de război și polițist timp de mai bine de trei decenii.
Fiul său a aflat despre faptul că monumentul este distrus de la un cunoscut și ajuns la cimitir, informația s-a confirmat. A anunțat Poliția iar ieri la amiază un echipaj de criminaliști a ajuns la mormânt pentru cercetări, respectiv fotografii, măsurători și prelevare de amprente.
”Ieri dimineață la ora 8:00 am fost anunțat de un vecin că mormântul este distrus. Mai multe nu știu, am anunțat și Poliția. Ofer 20 de milioane de lei vechi celui care îmi dă informații concrete despre făptaș”,
Manuel Buhociu, persoana păgubită
Botoșăneanul Manuel Buhociu a arătat că suma va fi acordată numai în cazul în care informațiile pe care le va primi vor indica, negreșit, autorul faptei de vandalism, care l-a afectat atât de mult, aducând atingerea memoriei părintelui său.
”Tatăl meu a fost veteran de război și polițist timp de 35 de ani. Sunt afectat de ceea ce s-a întâmplat, tatăl meu are 12 decorații pentru cariera militară, din război și cea de polițist”,
Manuel Buhociu, persoana păgubită
Cinci minori au distrus anul acesta mai multe locuri de veci din Cimitirul Pacea. Ulterior, comunitatea din Botoșani a fost zguduită de ceea ce s-a întâmplat la Eternitatea unde, aproape 30 de monumente și cele peste 100 ale ostașilor sovietici au fost puse la pământ de alți patru tineri.
Toți aceștia au fost eliberați la cererea instanței care a considerat că nu prezintă un pericol iminent pentru societate.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Tradiţia ouălor „închistrite” de Rogojești: Cătunul care a devenit capitală culturală
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Sucevenii stau la coadă la amenzi aplicate în traficul din Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024