Acasă > Politica > Ministrul Culturii, legături cu mai multe dosare penale!

Ministrul Culturii, legături cu mai multe dosare penale!

Ministrul Culturii, legături cu mai multe dosare penale!

 

Actualul ministru al Culturii, Andras Istvan Demeter, a declarat în fața judecătorilor că este victima unui „sistem care greșește”, într-unul dintre dosarele în care a fost implicat. G4Media relatează că ministrul UDMR a fost implicat în 4 dosare penale, iar într-o altă speță, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că s-a aflat în conflict de interese.

Andras Istvan Demeter a fost cercetat pentru abuz în serviciu (două dosare), conflict de interese în formă continuată, nerespectarea regimului armelor și munițiilor – acesta fiind și cel mai recent dosar, în perioada 2020-2022. Conform G4Media, ministrul nu a fost niciodată condamnat definitiv.

În dosarul privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor, Andras Istvan Demeter a susținut că este victima unui „sistem care greșește, și nu își recunoaște greșeala”. Procurorul a renunțat la urmărirea penală, considerând că nu exista „interes public în continuarea urmăririi penale faţă de fapta sesizată”.

Ministrul Culturii a fost obligat să predea un „mecanism – ţeavă de rezervă letală cu glonţ marca Krico pentru o armă de vânătoare letală”, obiect pentru care se începuse urmărirea penală. Demeter a contestat decizia, motivând că dispozitivul este un „bun proprietate personală, dobândit în condiţiile legii”. Judecătorii au dispus confiscarea.

În iunie 2015, ministrul Culturii a fost trimis în judecată pentru conflict de interese în formă continuată, într-un dosar deschis în 2013 la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1. În 2017, Demeter a fost achitat, deoarece fapta fusese dezincriminată, conform G4Media.

În acest dosar, Andras Istvan Demeter a fost acuzat că, în calitate de președinte al Societății Române de Radiodifuziune, a semnat plata unor drepturi salariale către Ioan Răzvan Dincă, consilierul său. Dincă, director general al Teatrului Naţional de Operetă și ulterior al Operei Naţionale din Bucureşti, îi vira lui Demeter, prin PFA-ul său, bani pentru „prestații artistice”, ministrul fiind și actor.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare