În cadrul unei conferințe de presă, liberalii s-au arătat indignați de faptul că social-democrații le „fură” ideile.
Un exemplu în acest sens l-a oferit primarul comunei Dângeni, Cătălin Rotundu. El i-a mulțumit într-un mod ironic deputatei Mihaela Huncă pentru că a preluat o propunere a liberalilor în ceea privește învățământul rural.
„Vreau să-i mulțumesc doamnei deputat Huncă pentru că ne-a preluat ideea și propunerea noastră, a Partidului Național Liberal cu privire la monitorizarea și eficientizarea educației în județul Botoșani. A fost un subiect pe care l-am abordat, imediat dna Huncă a apărut cu propunerea. Îi mulțumesc că ne îmbrățișează propunerea. Sper doar ca să nu rămână doar la nivel de propunere”,
a declarat Cătălin Rotundu
Cătălin Rotundu a fost întrebat dacă o acuză de plagiat.
Iată ce a răspuns primarul din Dângeni:
„Probabil e o caracteristică a PSD-ului plagiatul. Și la nivel central tot ceea ce apare inițiativă din partea PNL, dumnealui o preiau. Măcar să spună și sursa. Noi am constatat faptul că dumnealor ne preiau ideile și propunerile noastre dar nu reușeșc să facă nimic din ceea ce preiau. Rămân doar la a stadiul că iau măsuri, că vor face, dar de fapt nu se întâmplă nimic.”
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Lumânarea din noaptea de Înviere: CÂT timp se păstrează și când poate fi aprinsă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Bogdan Andone, după remiza cu FC Voluntari: Luni de zile am jucat cu sabia deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Sergiu Bălășcău
May 05, 2024
Tânăr din Botoșani dus cu Poliția la spital după o plimbare în trafic
Oana Sava
May 04, 2024