Interviuri
Dan Sociu: În momentele cele mai dure pe care le-am trăit, acelea de durere fizică extremă, era un punct în care eram salvat

Este unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi ai generaţiei douămiiste, dar şi un jurnalist de atitudine, fiind deseori implicat în activismul ecologist. 

Dan Sociu s-a născut pe 20 mai 1978 la Botoșani. Orașul în care a scris primele poezii, orașul în care a făcut gazetărie și în care se întoarce deseori. Îi colindă străzile, scotocește după povești nescrise. 

 

Este poet premiat, publicat, tradus. Este dintre puținii botoşăneni laureați ai Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu” – Opera Prima (2002), cu volumul ”borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână” (Editura Junimea, Iași).

 

A fost jurnalist la „Curierul de Botoșani”, dar şi la totb.ro, scrie la Scena9. A fost redactor de carte și corector la editurile Polirom, Cartea Românească, Nemira, Trei, Litera. A tradus piese de teatru, romane (Hemingway, Jack Kerouac, Philip K. Dick, Chuck Palahniuk), poezie (Seamus Heaney, Charles Bukowski și E.E. Cummings).

 

Este nonconformist, boem, dar în graniţele unei smerenii care surprinde. 
 

 

 

”Când eram la liceu, niciunul n-aveam mașină, acum unii poate au și avion particular”

 

-Cum e Botoșaniul lui Dan Sociu de la Opera Prima până în 2022? Să spunem că la Botoşani numele Dan Sociu este asociat cu Premiul Național de Poezie ”Mihai Eminescu” – Opera Prima, obținut în 2002, un premiu pe care foarte puțini poeți botoșăneni l-au obținut.

 

-Ar fi multe de spus. În primul rând, în urmă cu 20 de ani era mai plin orașul. Nu erau aşa mulţi plecați în străinătate. Acum, când mă plimb seara, mai ales iarna se vede mai bine, mai mult de jumătate de lumini sunt stinse, nici nu închiriază, nu vor să le ocupe altcineva casa. Pe atunci era mai sărac orașul, era mai agresiv. Țin minte că erau găști pe străzi care te luau la bătaie fără vreun motiv. Mult alcoolism, mult șomaj. Dar mai era și entuziasmul, noutatea de atunci, trecuseră abia 10 ani de la revoluție. Erau mulți adolescenți seara în parc, pe Unirii eram zeci... Acum văd mai puțini, se mai adună grupuri și sunt mai discreți. Când eram la liceu, niciunul n-aveam mașină, acum unii poate au și avion particular.

 

-Cultural cum s-a dezvoltat orașul?

 

-Atunci era cumva mai închis, nu exista internetul. Astăzi cineva care creează artă aici automat are deschidere și comunicare spre oriunde. Atunci ne găseam unul câte unul, mai făceam reviste pe hârtie, la xerox. Am făcut și cenaclu, nu era foarte serios, ne întâlneam chiar și pe bancă în parc sau la Casa Tineretului.

 

 

”Poezia și vulgaritatea se amestecă”

 

-Funcționa și cenaclul la crâșmă, prin baruri. Mai păstrează orașul boemia de odinioară?

 

-Nu am mai văzut asta. Știu că mai sunt scriitori, poeți pe aici care se mai adună prin baruri, dar nu am mai fost și pentru că eu nu mai beau de 15 ani...

 

-Lumea din afară privește asta ca pe ceva vulgar...

 

-E fix atâta vulgaritate câtă e oriunde, vulgaritatea nu e doar ceva ce ține de limbaj...

 

-Dar se extrăgea poezia...

 

-...poezia și vulgaritatea se amestecă. Literatura e văzută ca făcând parte din cultură, ca o activitate curată. Dar nu e adevărat. E la fel cum e restul societății. Atâta alcool se consuma în societate cât se consuma și în lumea scriitoricească. Diferența este că scriitorii vorbesc despre asta, ei povestesc ce fac. Dar toate viciile posibile sunt în toate straturile sociale și în toate locurile, doar că majoritatea ascund... Scriitorii chiar își fac un fel de glorie din asta, din faptul că au curajul să își asume, să scrie...

 

-...este acesta supremul curaj, suprema libertate pentru un scriitor?

 

-Mulți scriitori au și funcția asta de agent liber, inspiră libertate, inspiră relativitate pe care toți oamenii o au în interiorul lor, dar societatea le cere să o țină ascunsă. Dar ei o recunosc, le place asta. Nu numai scriitorii, și comicii și mulți artiști de toate felurile.

 

-Am asociat deseori imaginea ta cu fenomenul Pungești. Ai mers acolo ca jurnalist. Scriitorul din tine era acolo, la Pungești, crea povestea, o vedea altfel? Își poate păstra jurnalistul obiectivitatea?

 

-Când eram jurnalist eram jurnalist. Desigur că am căutat niște momente mai miezoase literar. Dar asta face și un ziarist. Nu le-am inventat.

 

-Poți păstra granița dintre ficțiune și realitate?

 

-Nu era neapărat o graniță. Exista în anii 90 genul acela de ziarist scriitor care mințea destul de mult. Ziariștii din generația mea, însă, aveau un soi de frână la chestia asta. Cel puțin eu nu am ”trombonit”, deși îmi venea la îndemână. Acolo era și important să spun ce se întâmplă... Era nevoie de ceva uman, altfel se vedea doar o mișcare activistă, dar nu se vedea că de fapt erau niște oameni dintr-un loc specific, cu o problemă specifică. Dimineață, apoi, au venit multe autocare din București și datorită reportajului meu și al lui Andrei Ioniță, citiseră noaptea ce am postat. Era ceva foarte local acolo, nu avea treabă doar cu activismul ecologist, era o problemă locală, era islazul lor.

 

 

”Majoritatea performează religia, dar numai unii sunt mistici”

 

-Într-un interviu acordat Elenei Vlădăreanu spuneai: ”...atâția ar putea fi cititori, dar sunt încurajați să scrie”. E o problemă scăpată de sub control aceasta, a scrisului oriunde și oricum?

 

-În majoritatea domeniilor, puțini oameni își trăiesc arhetipul. Eu am comparația asta cu microbiștii. Dacă te duci într-un bar cu microbiști o să găsești o grămadă de oameni cu fulare cu echipa lor, care strigă la televizor. Dar de fapt majoritatea se află acolo doar pentru bere, pentru socializare, să se simtă parte din poveste și din nostalgie... Dar sunt și câțiva dintre ei care trăiesc arhetipul microbistului, adică trăiesc până la capăt. Ei sunt de obicei ridicoli... E un amestec de respect din partea celorlalți combinat cu ironie. Și în religie e așa. Majoritatea performează religia, dar numai unii sunt mistici. Nu iese nimeni cu umbrela la o procesiune a bisericii pentru ploaie. La fel în orice. La fel și în literatură. Majoritatea văd literatura ca fiind o treabă socială, o rămășiță ce se tot transmite... Dar sunt unii care o iau în serios, chiar și când sunt ironici. O iau tot pe o linie, un fel foarte implicat. Eu mă consider unul dintre ei. Am fost băgat în chestia asta foarte adânc, am luat-o foarte în serios, am fost un microbist... Uneori te irită falșii, semi-microbiștii... Ai un sentiment uneori de impostură. Dar nu e neapărat ceva ce mă preocupă. Era un site, poezie.ro. Știu de la o doctoriță de la Spitalul Obregia că medicii îi încurajau pe pacienți să scrie, să publice acolo. Pentru socializare, să își pună ciudățeniile, percepțiile diferite, bizare, să aibă un feedback. Și asta îi ajuta foarte mult pentru integrare. Or asta se extinde, nu e valabil doar pentru pacienți, ci pentru multă lume care caută un trib... Integrare, afiliere. Problema e când din asta apar orgolii artificiale...

 

-...când simpla socializare nu mai e de ajuns? Apare nevoia de validare?

 

-Ceea ce e normal. Dar e posibil să te păcălească alții încurajându-te prea ușor. Majoritatea oamenilor vor să îi încurajeze pe alții când fac ceva, nu e neapărat rău să faci asta. Dar există niște subtilități ale jocului nu doar în ceea ce scrii. În raportul cu lumea contemporană a artei, în care foarte mulți nu percep contextul. Asta e problema. Simți că cineva, chiar dacă poate să scrie onorabil, nu reușește să comunice cu contextul cultural al momentului...

 

-Se simte absența unei ”instituții” a validării, oricare ar fi aceasta?

 

-Nu. Asta nu mai e posibil. Nu are sens în contextul literaturii de acum. În urmă cu niște zeci de ani se scria cu o altfel de miză. O miză socială, erau banii, poziția socială, erau multe, multe locuri de muncă în cultură în toată țara. Asta nu mai există încă de când eram eu... Generației mele nu îi mai păsa de asta. Și atunci noi făceam presă sau traduceri. Se schimbă deodată sensul scrisului...

 

-...se schimbă și paradigma în care se așază un scriitor?

 

-Exact! Se schimbă complet! Chiar dacă noi îi spunem în continuare literatură, ea nu mai este același lucru. Fiecare individ are motivele lui pentru care scrie, fiecare generație.

 

 

”Nu inventam, dar aveam și de unde povesti”

 

-Vorbești în multe locuri despre familie. Tatăl tău a murit la 37 de ani. Tu ai astăzi 44 de ani...

 

- Îmi dau seama cât de tânăr era el. Când eram mic mi se părea că era destul de în vârstă cât să poată muri.

 

-A apucat să îți citească poeziile...

 

-Da, primele poezii. Chiar voia să le publice. Eu scriam, dar eram mai mult cu matematica. El era prof de mate. Poezia era în paralel. Cred că dacă ar fi trăit aș fi făcut matematică de performanță, superioară. Se pregătea să candideze, voiau să îl facă senator la FSN. Dacă mai trăia sigur îl alegeau, avea tot felul de avantaje. Refuzase să fie membru de partid, îl știa lumea... Ar fi fost interesant, o cu totul altă viață. Fiu de barosan aș fi fost, curse de mașini noaptea, cocaină... (râde)

 

-Ai multe scrieri în care e prezentă mama. Unii spun că e ficțiune, alții că acolo e realitatea pură. Cum e cu scriitura asta autobiografică?

 

-Mare parte e adevărată. Cam 90 la sută. Ce nu e adevărat e perspectiva... Lucrurile pot fi nuanțate, reinterpretate, povestite într-un fel care schimbă perspectiva.

 

-S-a supărat mama vreodată pentru ce ai scris?

 

-Când am povestit prima oară, în ”Urbancolia”, cred, a văzut la televizor un interviu cu Eminem. Și acolo povestea el de maică-sa, și prin asta a șocat și a atras atenția. Și a înțeles mama chestia asta: A, ai făcut ca Eminem! Și chiar aprecia că mă descurc. Anii aceia aveau mult senzațional în presă, la televizor. Și trebuia să fii senzațional, senzaționalist. Nu inventam, dar aveam și de unde povesti. Iarăși spun, scriitorii sunt cei care povestesc, dar majoritatea trăiesc chestiile acelea. Le dădeam, da, un ton mai mult negativ... Plus, sunt emoțiile care se agață mai mult de negativ. Și mă și răzbunam, și ea mă expusese public, când urcam în autobuzul de Iași, venea la ușă și striga, Dan, să-ți speli ciorapii și chiloții! Și lângă mine erau studente...

 

-Sunt multe prăpăstii în viața unui om. Tu doar ai vorbit mai mult despre ele. Prăpăstiile unui om simplu sunt diferite de cele ale scriitorului? Cum se prăbușește un scriitor și cum se prăbușește un om simplu?

 

-Diferența principală este că un scriitor se expune. Dar nu toți. Genul acesta de texte pe care îl practic eu este foarte rar. Din generația mea suntem vreo trei...

 

-...de exemplu...

 

-Elena Vlădăreanu, Ionuț Chiva, Adrian Schiop. La el (Adrian Schiop, nota red.) era din altă zonă de șoc, își recunoștea homosexualitatea în niște ani în care era complicat... Ești expus, ești atacat, poți fi criticat oricând. De fapt ești constant criticat, mai ales cu internetul. Mai înainte nu vedeai criticile decât la critici. Dar acum vezi constant comentariile și mai puțin alea bune. Bine, nici nu pot să mă plâng, am avut feedback-uri pozitive, dar spun că asta e diferența. Un om obișnuit, dacă e comentat pe internet o dată are o criză, am văzut asta. Îl chinuie jumătate de an. Un politician e și mai expus, dar are și susținerea mult mai mare și în bani, în partidul lui, miza e mai mare. De asta și poate să iasă un scriitor politician bun, după ce s-a dat cu capul de chestii din astea, sunt mai rezistenți. Deși mulți scriitori în mod paradoxal se fragilizează, am văzut asta la poeți mari, ca Brumaru. Era extrem de cunoscut la un moment dat, nu doar în lumea literară, devenise popular în sensul cel mai real. La un moment dat căzuse într-o depresie din cauza unei recenzii negative. Eu nu am asta, deocamdată, dar am în schimb întrebări despre ce anume din ce am scris... Asta e mai nou pentru mine. Trebuie să fac o antologie pentru o editură americană. Și mă gândesc ce anume să le dau. Apar o grămadă de probleme. Pică toate cele cu rimă. Sau din ele doar unele rămân. Aș vrea să fie ceva mai intens, mai întunecat, ba ceva mai comercial... În sensul acesta tot recitesc și văd în ele toate chestiile care nu mă mai reprezintă, pe care nu le mai simt... Acum unele par ieftine, deși atunci când le-am scris aveau sens.

 

 

”O mândrie a suferinței, un fel de simț al luptei”

 

-Ai spus deseori, în interviuri: ”Eu cred în miracole”. Ține ”miracolul” acesta de relația cu Dumnezeu, de experiență? Unde îl încadrezi?

 

-Am un fel de credință – și așa e la noi în familie – până la un nivel aproape infantil. Cred așa de mult încât îmi permit și să mă joc cu niște chestii... Dar lucrurile mi se întâmplă. În afară de faptul că am scăpat de la moarte, când aveam doar 20 la sută șanse să trăiesc... Am citit multe mărturii. Sunt sute de mii de oameni care spun, și în istorie. Am fost acum trei ani la Chișinău, la Editura Cartier. Înainte mă gândisem la o carte de a lor, ”O istorie a miracolelor”. Și mă întreabă Gheorghe Erizanu dacă vreau vreo carte. Îi spun că una despre miracole. Și am deschis un dulap, era deasupra, scoasă din rând... Era foarte științific scrisă, mărturii contemporane... Bine, până la urmă miracolul e ceva secundar credinței. Eu nu văd credința ca un fel de ierarhie, ca un fel de supunere . O văd ca un fel de egalitate, chiar dacă sună... E ca în Vechiul Testament, când se certau personajele cu Dumnezeu, îl certau și aveau tot timpul probleme cu deciziile lui. Așa este și perspectiva ortodoxă, nu aceea care transpare în presă, infectată de putere. În varianta mai isihastă, acolo este o egalitate, o comunicare directă și foarte firească. Credința e paradoxală. De exemplu se spunea că Irod credea. El știa că se va naște cineva care îi va lua locul, puterea. Și în același timp face toată crima aceea, măcelul acela oribil ca să prevină. Și e un paradox deci: credea sau nu credea? Fiindcă pare și că da și că nu.

 

-Asta se întâmplă când nu respecți regulile acelei egalități? Când vrei să trișezi?

 

-Exact! Confunzi metafizica cu o relație de putere. Oricum, în momentele cele mai dure pe care le-am trăit, acelea de durere fizică extremă, era un punct în care eram salvat. Era ca și cum reușeam să îmi izolez durerea și să fiu în afara ei. Eram acolo, dar durerea devenea un obiect pe care îl conștientizam, iar cineva mă scotea din toată treaba aia. O detașare. Asta apare deseori în mărturii. Faptul că majoritatea trăiesc – unii se omoară, da, dar nu majoritatea – arată că există rezistența asta, asta e dovada. Creștinismul are chestia asta, invers decât budismul care te învață să scapi de suferință. La creștini e ca o mândrie a suferinței, un fel de simț al luptei.

 

 


(Foto: Ciprian Hord)

 

 

şi noi căţăraţi pe băncile ude de piatră
cu ziare vechi îndesate sub fund
unul a zis băi eu mi-aş face
un colier din chiştoace


asta era prin ’95
pentru că după ce am golit a doua sticlă
am aşezat-o în picioare peste cealaltă
şi sticla a stat


pe urmă a venit o fată cu o vioară
ea ştia o singură melodie
pe care ne-a cîntat-o de două ori

plictiseală cît china a zis cineva
le dăm cu lac şi le agăţăm la gît a zis altcineva

(din vol. ”borcane bine legate. Bani pentru încă o săptămână”, Ed. Junimea, 2002)

 

 

 

ce-ți doresc eu ție, dulce Românie
păi tot cam aceleași ce-mi doresc și mie
bani pentru mîncare, bani pentru chirie
bani pentru vacanțe, bani de-o nebunie
bani, cînd o fi cazul, pentru terapie
bani de concesiuni la locul de vecie

(din vol. ”Porc și sentimental”, Ed. Polirom, 2022)

 

 

 

 

sînt un călător prin timp
spre origini
vin din bătrînețe, de după despărțiri
și vă găsesc pe toți tot mai bine
și nici nu știți de ce zîmbesc mereu

(din vol. ”17 poezii”, Casa de pariuri literare, 2021)
 

 

 

*

Poetul s-a întors în urbea natală și traduce ”Hamlet”.
”Dacă o să-l vrea vreodată teatrul din Botoșani, li-l dau ieftin”, spune Dan Sociu și pornește din nou să colinde orașul.

 

 

 

Urmărește-ne și pe Google News

Nepoata lui George Enescu, mărturisiri emoționante despre fratele și fiica marelui muzician: George compusese prima Rapsodie înainte să se nască tata
Geniile au purtat dintotdeauna pe umeri poveri care în timp au devenit legende. Iubiri neîmplinite, fugare răscoliri ale destinului, frământări artistice care trec de limita normalului omenesc. George Enescu nu a făcut excepție. Cu toate acestea, geniul botoșănean a reușit până la final să păstreze nu doar în aparență un caracter integru, o fidelitate tulburătoare față de neamul şi de familia sa, un respect neștirbit pentru omul simplu.
Ștefan Teișanu: Nu ajungi ușor și nici des la Darabani / Cu cât mai imposibil, cu atât mai dătător de energie și de speranță totul
În fiecare sfârșit de vară urci către Nord. Un spațiu până în urmă cu niște ani aproape fără nume, fără identitate, fără speranță. A urca în Nord a devenit, astăzi, o călătorie către cunoscut. De la un an la altul mai cunoscut! De nouă ani, Darabaniul își dezvăluie comorile istorice, culturale, turistice, chiar și economice sau sociale. Pentru că Nordul începe să se dezvolte, să nu se mai rușineze de ale sale, dar mai ales învață Nordul să primească oaspeți.
POVESTEA tânărului din Botoșani care aduce pe Pietonalul Unirii un festival culinar cum n-a mai fost: Pături pe iarbă, hamace între copaci, concerte stradale și... chef Foa – VIDEO & GALERIE FOTO
Botoșaniul și botoșănenii au rămas de prea mult timp captivi în seria festivalurilor care presupun mici și bere la pahar, într-un decor de terase învăluite în fumul grătarelor.Orașele mari se bucură de aproape 10 ani de evenimente stradale cu muzică de calitate și incursiuni culinare în jurul lumii.
Povestea impresionantă a Alexandrei, ”Fata cu cărțile”: Din Botoșani în Cipru și înapoi în România, pentru a ajuta copiii bolnavi – GALERIE FOTO
A visat mereu în cuvinte. Să le scrie, să ademenească poveștile și să le redea vieții. Cu timpul, între ea și cuvânt a apărut o sfiiciune de neînțeles, un soi de teamă, de neîncredere. Atunci a avut curajul să pună punct și să o ia de la capăt. Nu știa că, într-un alt fel, într-o altă lume, se va întoarce la cuvânt. Cuvântul din carte.
Elena Cardaș, viața printre meteoriți și destinul ”dulce-amărui” al unui medic scriitor: Pentru mine cancerul a fost o mare lecție / Nu cred în familiile perfecte, nici în profesioniștii perfecți
Pe Elena Cardaș o cunoaște multă lume. Mai ales de când și-a asumat în comunitate roluri care multora le-au fost incomode. Este omul care a luptat cu birocrații și cu mentalități învechite. Este scriitorul care s-a salvat de propriul destin scriind în trei săptămâni un roman ”în mare parte” autobiografic. Este medicul care a învățat lecția pacientului atunci când cancerul i-a arătat că ”limita e cerul”.
Roxana Gherasim: Am învățat să apreciez mai mult oamenii care vin pentru o scurtă perioadă în viața mea / Sărbătorile vor fi mereu cu un ochi care plânge și cu unul care râde
A fost profesoară, dar s-a implicat și în tot ce înseamnă cultură, voluntariat, jurnalism. Chiar dacă trăiește de ani buni în Germania, nu s-a desprins niciodată cu adevărat de Botoșani. Revine acasă de câte ori se ivește prilejul. Primul drum îl face mereu la părintele duhovnic, apoi se oprește la mormântul mamei. Și-a păstrat prietenii, pășește pe aceleași alei și se bucură de oamenii orașului după care va tânji mereu.
Tânără referent de la Centrul de Creație și arta încondeierii ouălor: Așa ar fi corect să fie de culoare roșie / Tehnica cu ciorapul este cea mai cunoscută
Ouăle încondeiate nu lipsesc de pe masa românilor în zilele de Paști. De toate culorile sau doar roșii fac parte mereu din meniul pascal. Majoritatea gospodinelor păstrează cu sfințenie tradițiile și își arată măiestria în fiecare an.
INTERVIU Constantin Boștină, fost secretar personal al lui Ceaușescu și ex-prim-vicepreședinte al Consiliului Popular Botoșani: Ceaușescu trebuia înlocuit, dar nu așa, nu prin împușcare / M-am simțit foarte bine și în perioada de dinainte de 1989 și mă simt bine și acum - VIDEO
După 32 de ani în care s-a manifestat aproape exclusiv ca un capitalist, Constantin Boștină a reapărut în atenția publică din postura de fost demnitar în regimul totalitar. Aceasta după ce a scos pe piață cartea ”În ochii ciclonului, am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceaușescu” plină cu dezvăluiri din intimitatea cuplului dictatorial.
Istoricul Remus Tanasă: Locuitorii Botoșanilor par să trăiască doar cu regretul că orașul a pierdut rolul (mai) însemnat pe care l-a avut în trecut
Născut în Botoșani, cu trei ani înainte de căderea regimului comunist, Remus Tanasă este astăzi – la doar 36 de ani - nu doar un apreciat istoric, ci și unul care are curajul de a aduce din trecut valori la care societatea, nu doar cea românească, pare să fi renunțat de mult.
INTERVIU premieră cu Doru Constantin, administratorul șef de la „Apă”! Nova Apaserv își schimbă direcția: Era o delăsare, un dezinteres VIDEO 
Povestea oamenilor care s-au autodeclarat „salvatorii” companiei Nova Apaserv de la Botoșani a fost răsfoită de botoșăneni de prea multe ori. Și nu a fost una cu happy-end. Planuri, strategii, obiective, reforme și schimbări de paradigmă. Suntem în fața unui nou „punct și de la capăt”, care poate însemna o călătorie într-un sentiment de deja-vu. Sau poate direcția corectă. 
INTERVIU în oglindă: Paula Berențan – Tiberiu Manolache, noii subprefecți ai Botoșanilor: De ce s-a considerat că sunt persoana potrivită? / Întâi trebuie să ne așezăm la locurile noastre VIDEO
Suflu proaspăt în două importante funcții de la județ: doi tineri cu mai puțină notorietate în viața publică și administrativă botoșăneană au intrat în echipa de conducere a Prefecturii alături de „veteranul” Dan Nechifor, prefectul județului.
În OGLINDĂ, de la cititor la autor: Cărţile au un fel anume de a te chema, ele îşi aleg cititorii / Să scriem ceea ce e purtător de conținut, nu doar conținut purtător de mesaj
Botoșăneanul.ro vă aduce astăzi în Oglindă doi autori. Doi creatori care, înainte de a semna pe copertă, au fost cititori-scotocitori de carte. O călătorie pe care le-o propunem și pe care o dorim de folos multor cititori care visează ca, într-o zi, să devină autori.
INTERVIU Mirel Manea: Destinul eu mi l-am făcut / Muzica nu are bariere și nici granițe - VIDEO
Ce s-ar mai putea spune despre un botoșănean care a cântat în orașe pe care mulți dintre noi nu le vedem decât prin filme? Ce am mai putea afla nou după sute de articole și emisiuni? Și totuși, între un concert la Atena și unul al Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani, am încercat să îl descoasem pe Mirel Manea, prim-trompetistul care a cântat de la Vatican până la New York și de la Roma până la Monte Carlo. Ce am aflat puteți vedea în interviul de mai jos.
Florentin Țuca: Nu avem de-a înfrunta un ”anti-Eminescu” fățiș, dar, în atmosferă, se simte că Eminescu deranjează în continuare
Florentin Țuca este avocat, dar mai presus de toate este un om de Cuvânt. Format în școala românească de Drept, perfecționat printre rafturile literaturii de calitate, și-a probat omenia și deopotrivă prietenia cu o osârdie rar întâlnită în instanțele românești, fără a se abate de la litera și, vom vedea, nici de la spiritul legii.
Gellu Dorian: Eminescu înseamnă în primul rând Botoșani, orașul în care s-a născut, a fost botezat, a făcut primii pași, a spus primele cuvinte
"La ce bun Cultura în vreme de restriște spirituală?", ne-am putea întreba astăzi, parafrazând celebra zicere a lui Friedrich Hölderlin, de acum mai bine de un secol și jumătate.
Contestată sau admirată, Iustina Irimia Cenușă, din postura de director: Singura afiliere pe care o am este dragostea față de cultura tradiționalăVIDEO & FOTO
Pentru unii observatori mai fini, numirea cântăreței de muzică populară pe postul de director interimar al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani a fost cumva previzibilă.Alții, în schimb, au asociat saltul în carieră al artistei drept înregimentare politică.
Ada D'Albon, nepoata lui Sadoveanu, între debutul de la Botoșani și viața în exil: Nimeni nu a îndrăznit să trăiască ce am trăit noi / Am fost foarte singură la Botoșani, extrem de singură! - FOTOGALERIE
O poveste de viață fascinantă, construită pe un fir care se confundă deseori cu istoria unui timp greu încercat.
INTERVIU Andreea Cujbă, designerul vestimentar de la Botoșani care ne menține în tendințe: Ce purtăm în seara de Revelion? Care este culoarea anului 2022? Ce aruncăm din dulap?GALERIE FOTO
Este tânără, frumoasă și elegantă. Este un etalon vestimentar pentru multe dintre doamnele și domnișoarele din Botoșani care țin la imaginea lor. Andreea Cujbă este creatorul de modă botoșănean cu o ascensiune rapidă în ultimii cinci ani.
INTERVIU Oana Pușcașu: Botoșani este un oraș magnific, cu valori în domeniul artelor, cu oameni pe care îi iubesc - VIDEO concert de Crăciun Cheia Sol
La 35 de ani, Oana Pușcașu își păstrează proaspătă copilăria, construind în Botoșani o poveste care împletește inocența cu talentul, disciplina cu performanța.
INTERVIU Simona Radiș: Mai este nevoie de un aur olimpic pentru a deveni cunoscută la nivelul pe care mi-l doresc VIDEO
În luna iulie a acestui an botoșăneanca Simona Radiș a câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo. În aceste zile sportiva cu care întreg județul se mândrește se află în cantonament, se pregătește din greu pentru a triumfa din nou.
Dan Sociu, puștiul cel mai sincer din literatura română a ajuns o certitudine, un om, un scriitor foarte frumos. Felicitări doamnei Tonita pentru interviu!
2 august 2022, 09:54
Sondaj
Credeți că trebuie limitată la 30 km/h viteza pe șoseaua de la Lebăda?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Am propus un proiect prin care Primăria Botoșani să semneze un protocol de colaborare cu ANFP care a planificat un program foarte bun prin care toate concursurile au subiecte trase la sorți în mod electronic. Acest poriect a fost ...
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9266 lei
USD
Dolarul SUA
4.7043 lei
CHF
Francul elveţian
4.9892 lei
GBP
Lira sterlină
5.6863 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4163 lei
XAU
Gramul de aur
266.5349 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2447 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2063 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1556 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.5027 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2023 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6625 lei
Vremea
astăzi
Botosani
1.6 o C
Dorohoi
1.1 o C
Bucecea
0.9 o C
Darabani
0.7 o C
Saveni
1.6 o C
Ştefăneşti
3.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.