ANAF reamintește botoșănenilor că 25 mai 2026 este termenul limită pentru depunerea Declarației unice (formular 212). Ce trebuie să știe cei care au obținut venituri în 2025 și cum se poate depune documentul.
Persoanele fizice din județul Botoșani care au obținut venituri în anul 2025, altele decât cele din salarii, trebuie să depună Declarația unică (formular 212) până la data de 25 mai 2026.
ANAF atrage atenția că această obligație vizează atât veniturile realizate individual, cât și cele obținute în asociere, din România sau din străinătate, pentru care se datorează impozit pe venit și/sau contribuții sociale.
Tot 25 mai 2026 este și termenul de plată pentru obligațiile fiscale aferente veniturilor declarate.
Persoanele care aleg să plătească contribuția de asigurări sociale de sănătate în cursul anului 2026 pot depune Declarația unică oricând pe parcursul anului, conform precizărilor ANAF.
Declarația unică poate fi depusă prin mijloace electronice, folosind serviciul „Spațiul Privat Virtual” de pe site-ul www.anaf.ro sau portalul e-guvernare, cu ajutorul unui certificat digital calificat.
Formularul poate fi transmis și în format hârtie, la registratura organului fiscal competent sau prin poștă cu confirmare de primire. Data depunerii este considerată data înregistrării la organul fiscal sau data depunerii la poștă, după caz.
ANAF recomandă depunerea online a Declarației unice, pentru a evita aglomerația la ghișee și pentru a primi rapid confirmarea validității documentului.
Contribuabilii pot obține informații suplimentare prin intermediul Spațiului Privat Virtual, consultând broșura dedicată Declarației unice sau apelând Call Center-ul ANAF la numărul 0314039160.
Reprezentanții ANAF subliniază că respectarea termenului de 25 mai este esențială pentru evitarea penalităților.