În urmă cu patru ani, regizorii Mihai Gavril Dragolea și Radu Constantin Mocanu, împreună cu activistul Tiberiu Boșutar, au fost atacați și bătuți în pădure de 12 indivizi, în timp ce documentau tăierile ilegale de copaci. Agresorii nu au pățit nimic până astăzi, deși sunt cunoscuți de autorități. În documentarul „După cioate”, cei doi regizori reconstruiesc nu doar violența care i-a marcat, ci și realitatea unui activism expus la risc.
„După cioate” pune sub semnul întrebării mecanismele de protecție ale statului și fragilitatea celor care apără pădurea. Filmat în perioada 2021-2023 în munții Sucevei, documentarul începe prin a expune o serie de statistici îngrijorătoare: „România găzduiește cele mai mari suprafețe de păduri virgine din Uniunea Europeană. Conform Inventarului Forestier Național (2007-2018), în România se tăiau anual 38,6 milioane de metri cubi de lemn. Autoritățile au raportat oficial doar 18,6 milioane.”
Frumusețea naturii prezentă în cadre este deranjată de mafia pădurilor și riscul la care se supun cei care vor să denunțe abuzurile care se petrec aici. Mihai Gavril Dragolea și Radu Constantin Mocanu, alături de activistul Tiberiu Boșutar, sunt victimele unor astfel de violențe. Cei trei au fost atacați în pădure de 12 indivizi. Au fost bătuți, camerele distruse, iar toate filmările pierdute. Deși agresorii au fost identificați, cazul nu a fost soluționat nici până astăzi.
Filmul a fost reconstruit din fragmente, amintiri și înregistrări recuperate și explică privitorului cum s-a ajuns aici.
„După Cioate” nu urmărește doar un caz nerezolvat, ci arată cum se naște frica, cum se negociază curajul și cum se pierd, uneori definitiv, încrederea și memoria, într-o țară în care activismul vine la pachet cu riscuri personale.
Natura devine la rândul ei personaj central în poveste, iar Mihai mărturisește că „nu știe dacă ea are putere de vindecare”, dar că îl fascinează „crâmpeiele de sălbăticie care apar în locuri nebănuite”, în timp ce Radu subliniază că natura „se regenerează dacă este lăsată să o facă”, însă avertizează că pădurile exploatate intens au nevoie de o „regândire a modului în care se face silvicultura”, pentru a putea rezista presiunilor actuale.
– Ați pornit să documentați „haiducii digitali”, oameni simpli care își riscau siguranța ca să arate ce se întâmplă în păduri. Ce v-a atras în povestea lor și cum ați simțit-o apropiată de propriile voastre vieți, astfel încât să mergeți să o urmăriți?
– Mihai Gavril Dragolea: Am fost romantici. Exact cum spuneți, haiducii digitali ai Bucovinei îmi păreau o mișcare ecologistă românească autentică, pornită chiar de la firul ierbii. Am proiectat pe acești bravi bărbați digitali dorințele mele, în perioada respectivă fiind foarte interesat de mediu, de pădure. Eram aproape eco-obsedat. Acum lucrurile s-au mai așezat și am lucrat la asta, sunt tot foarte apropiat de natură și fac pași să stau cât mai mult timp pe acolo, dar nu la aceeași intensitate. Deci m-am regăsit în ei, m-am proiectat în ei de fapt. De acolo și nevoia de a le spune povestea printr-un film.
– Radu Constantin Mocanu: În 2021, fenomenul acesta al activismului digital era destul de prezent în online, se răspândise în țară; văzusem aceste live-uri în județul Alba, Suceava, Argeș.
Era și foarte urmărit pe Facebook, la vremea respectivă se adunase o comunitate fidelă de urmăritori. Live-urile erau destul de intense, unele dintre ele surprindeau momente de violență și, nu de puține ori, cei care le făceau aveau o implicare emoțională evidentă – cu alte cuvinte, puneau mult suflet în activitatea lor.
Era impresionant efortul lor de a urmări tiruri noaptea, de a asista la cubaje până în zorii zilei, sperând că cei care încălcau legea vor fi pedepsiți. Acțiunile lor începuseră în online, dar captaseră atenția presei și a politicului; îmi amintesc că, la vremea respectivă, devenise un fenomen.
– Cum s-a schimbat percepția voastră despre curaj pe parcursul filmărilor?
– Mihai: Nu știu, Tibi e un tip curajos. Nu se teme de nimic, merge și spune orice. Eu nu am acest curaj. Din acest curaj am ajuns să ne luăm și bătaie, pentru că cei care ne-au bătut îi spuseseră lui Tibi să nu se mai întoarcă în zonă. Dar el, curajos și destul de orgolios, nu a putut accepta această amenințare, așa că ne-a dus acolo să vedem ce și cum. Am văzut exact ce și cum, iar curajul n-a contat.
– Radu: Pe parcursul filmărilor nu m-am simțit neapărat curajos; anumite momente mai riscante mi-au provocat senzația de teamă. Poate că m-am lăsat păcălit de ceea ce mi se părea a fi curajul celor din jur. Mai târziu am înțeles că poate nu era curaj neapărat, ci venea din altă parte.
– Ați lucrat îndeaproape cu Tiberiu Boșutar, un personaj central, dar și controversat (n.r.- între timp acesta a intrat în politică, fiind deputat AUR). Cum a fost colaborarea cu el și cum de ați ales să mergeți înainte cu povestea și perspectiva lui?
– Mihai: Pentru mine a fost o experiență dură. La început eram foarte entuziasmat de Tiberiu și de aura sa construită de media. Ne-am cunoscut, am început să filmăm. Pe Tiberiu îl contactau tot felul de oameni care păreau să dorească să denunțe una sau alta.
Am mers cu el în câteva astfel de excursii; problema mea era că nu-mi dădeam seama de motivația sa exactă. Nici pe a sa și nici pe a celor care denunță. La un moment dat, îmi părea că erau niște serii de ranchiune pe care unii le aveau pentru că fuseseră ei prinși cu musca pe căciulă.
Asta m-a făcut să-mi iau puțină distanță de proiect; din fericire, Radu a continuat. […]Când m-am întors la filmări, a fost o misiune de câteva zile în Bucovina cu Tibi; trebuia să încheiem cu el atunci și să mai vedem și alte personaje, dar ce să vezi: bătaie. Iar bătaia ne-a legat.
– Radu: Am filmat în zonă cu mai multe persoane care făceau aceste live-uri; la Tiberiu am ajuns destul de târziu. El era cunoscut deja în mediul online și se bucura de notorietate în rândul presei, apăruse într-un material realizat de Recorder.
Legat de controversa de care vorbiți, la vremea respectivă nu era vreo controversă. Era destul de deschis legat de trecutul său în exploatarea lemnului, își arăta gaterul și activitatea pe care o desfășura acolo. Era căutat de media din țară și străinătate pentru activitatea pe care o desfășura; fiind un bun cunoscător al metodelor de a disimula lemn ilegal în timpul transportului, reușea să estimeze din ochi încărcătura unui camion, de pildă.
Sursa https://www.hotnews.ro
Credeți că, pentru protejarea animalelor, Primăria Botoșani ar trebui să renunțe la artificiile de revelion, așa cum au decis alte primării din România?
