Cum arăta adolescența într-o Românie cu rafturi goale și frică omniprezentă? Cum își trăiau tinerii anilor ’70 și ’80 emoțiile vârstei într-un regim care controla școala, muzica, cărțile și prieteniile? Proiectul „Adolescent în comunism”, parte a inițiativei Muzeul Memoriei, încearcă să răspundă acestor întrebări printr-un demers de istorie orală. Smaranda Pasnicu, co-fondatoarea proiectului, explică pentru HotNews de ce tinerii de azi trebuie să afle despre comunism mai mult decât din cărțile de istorie.
Smaranda Pasnicu, co-fondatoare Muzeul Memoriei și a ONG-ului cultural Punctart, detaliază pentru HotNews cum a luat naștere ideea proiectului „Adolescent în comunism” și cum pot fi abordate aceste subiecte cu tinerii, care cunosc perioada doar din manuale sau din amintirile fragmentate ale părinților și bunicilor.
– Ce v-a determinat să începeți proiectul „Adolescent în comunism”?
– Smaranda Pasnicu: Muzeul Memoriei este un proiect cultural ce promovează patrimoniul imaterial, cu accent pe istoria trăită. Există numeroase povești de familie împletite cu fapte istorice remarcabile, care altfel ar rămâne necunoscute sau s-ar pierde. De la începutul proiectului, am stabilit că vom aborda diverse puncte cheie din istoria României, ca puncte de intrare în istoria orală, pe care ulterior să o valorificăm și promovăm.
Tema „Adolescent în comunism” s-a construit pe această linie. Ne doream un studiu despre comunism, dar am căutat o abordare accesibilă și interesantă pentru tineri. Am ales adolescența, un moment-cheie de tranziție marcat de emoții puternice, și am căutat o linie narativă care să unească adolescenții de atunci cu cei de acum. Cercetarea a început acum peste 2 ani și a fost împărțită în trei capitole, de la finalul anilor '60 până la Revoluție.
– Ce tipuri de materiale și mărturii ați colectat pentru a reda experiența adolescenților din perioada comunistă? Știu că aveți și o mărturie video din 1989, un mini- documentar care nu a mai fost prezentat până acum în țară.
– Toate cercetările noastre încep pe teren prin interviuri, căutări în arhive de specialitate, anticariate, muzee sau la colecționari. Avem un ghid de interviuri adaptat temei pentru a afla detalii despre viața acelor persoane (copilărie, distracții, școală, cărți citite, muzică ascultată etc.), iar discuția se conturează pe parcursul interviului, în funcție de povestea fiecăruia.
În această ultimă etapă a proiectului (trei etape – prima despre finalul anilor '60 și anii '70, a doua despre mijlocul anilor '70, inclusiv Cutremurul din 1977 și începutul anilor '80, iar cea finală abordează sfârșitul anilor '80 și Revoluția) am realizat 35 de interviuri aprofundate, prin care am călătorit în timp pentru a înțelege trăirile adolescenților din acele vremuri. Pe lângă interviuri, imagini și cercetare în ziarele epocii, căutăm și materiale inedite și ne bucurăm că am putut transmite o mărturie video filmată în decembrie 1989, înainte de Revoluție, cu camera ascunsă. Materialul brut are peste o oră, iar împreună cu autorul său, Alex Petre, am realizat un montaj de 15 minute pentru o vizionare mai facilă.
– Care au fost cele mai surprinzătoare sau emoționante descoperiri în cadrul cercetării pentru acest proiect?
– La Muzeul Memoriei, am căutat mereu punți de legătură între generații, pentru a înțelege ce le-a definit, valorile și trăirile lor. Același lucru l-am simțit și aici, discutând cu generațiile născute între anii ’50 și ’75, formate într-un regim pe care azi îl percepem atât de diferit. Am crezut mereu că adolescența este universală din punctul de vedere al trăirilor, chiar dacă contextul diferă.
Ne-a bucurat deschiderea oamenilor de a-și împărtăși poveștile, în urma unor apeluri online, permițându-ne să le descoperim trecutul plin de provocări. Rezultatul a fost emoționant, retrăind Revoluția prin ochii celor care au fost direct în stradă—unii împușcați, alții în Armată, așteptând cu frică să fie trimiși și ei pe stradă.
– Ce impact a avut proiectul asupra publicului și ce reacții ați primit de la „vizitatori”?
– Prin proiectul Muzeul Memoriei încercăm să prezentăm lucrurile așa cum ni se transmit. Le contextualizăm și oferim informații istorice pentru cei interesați. Cu toate acestea, reacțiile sunt foarte diferite, mai ales în social media. Cele mai puternice le-am avut odată cu lansarea mini-documentarului, care ne-a surprins prin viralizarea rapidă. Faptul că a generat atâta dezbatere l-a făcut și mai viral, ajungând să circule pe diverse canale.
A fost surprinzător să ni se spună că filmul este realizat cu inteligență artificială, pentru că „zboară” pălăria lui Alex Petre, sau că folosește anumite cuvinte care nu se utilizau în acea perioadă.
Pe de altă parte, atunci când nu suntem de acord cu un lucru, observăm că acum spunem cu ușurință că „nu e adevărat” sau că „e un fals”. Noi nu am comentat aceste afirmații, deoarece rolul nostru nu este acesta. Ne dorim să păstrăm trecutul și să nu-l uităm, indiferent dacă a fost unul bun sau unul care ne-a provocat suferință. Credem că fiecare este liber să tragă ce concluzii dorește, urmărind materialele noastre, și să fie sau să nu fie de acord cu ele.
Ne adresăm în special generațiilor tinere și ne dorim să le stârnim curiozitatea, să caute dincolo de cărțile de istorie și să se întoarcă spre istoria propriei familii pentru a o înțelege mai bine.
Sursa https://www.hotnews.ro
