Regizorul și scenaristul Cristian Mungiu a declarat, într-un interviu pentru HotNews, că este „înspăimântat” de „judecățile celor de la MAE” privind filmele românești. Acesta a comparat situația cu ideea că „filmele americane cu mafioți fac o imagine proastă Americii”, subliniind că producțiile românești arată o imagine realistă, nu cosmetizată, a țării. Declarațiile vin în contextul lansării filmului „Jaful Secolului”.
Filmul „Jaful Secolului” a fost realizat în 30 de zile, în locații din Rotterdam (Olanda), Antwerpen, Kunsthal (Belgia), București și Giurgiu. Producția este descrisă ca o poveste familiară, cu teme puternice și un substrat umoristic.
Scenaristul a precizat că filmul „nu e făcut să fie un film de festival, ci e în mod asumat spectator-friendly”.
„Jaful Secolului” a obținut deja recunoaștere internațională, incluzând Premiul pentru cea mai bună actriță (Anamaria Vartolomei) la Tokyo Film Festival, Grand Prix la Warsaw Film Festival, Balkan Award la Sofia International Film Festival și Premiul publicului la Shanghai International Film Festival. Filmul abordează contradicții, frustrări și clișee, explorând limitele „corupției” și „șmecheriei” în contrast cu necesitatea unei societăți bazate pe competență și merit.
Mungiu a adăugat că „prea mulți compatrioți consideră că nu pe bază de merit, de educație sau de muncă îți poți atinge obiectivele, ci obligatoriu pe baza de pile, combinații și cunoștințe”. El a descris „Jaful Secolului” ca o încercare de a reuni publicul de film comercial cu cel care caută un mesaj profund.
Filmul urmărește povestea lui Ginel și Natalia, care pleacă la muncă în Țările de Jos și se reîntâlnesc cu Iță și Adrian. După ce Natalia este agresată, cei trei plănuiesc o lovitură, sustrăgând tablouri de peste 20 de milioane de euro. Ulterior, situația se complică.
– Întrebat despre importanța generării de povești care să provoace reflecție, dincolo de divertisment, Cristian Mungiu a răspuns: „Înțeleg foarte bine nevoia de entertainment într-o țară cu cetățeni aflați constant sub stres, însă, mi s-a părut că o asemenea poveste are un factor formidabil de wowness – vorbind totodată și despre raportul nostru complicat cu Vestul, la care se cade să medităm.”
Incidentul real care a inspirat filmul a avut loc într-o seară când Olanda a învins România cu 4-0 la fotbal, iar opere de artă în valoare de 20 de milioane de euro au fost furate dintr-un muzeu din Țările de Jos în doar 90 de secunde.
Inițial, s-a speculat că ar fi fost vorba de rețele mafiote, însă ulterior s-a descoperit că autorii erau o bandă de hoți români dintr-un sat dobrogean, care au reușit să fure operele de artă, dar nu au știut ce să facă cu ele.
Mungiu a subliniat aspectul tragi-comic al acestei situații, care reflectă o abilitate de a te „descurca în orice situație” combinată cu incapacitatea de a valorifica acest lucru, indicând probleme la nivel de educație și instrucție. El consideră că o astfel de poveste poate stârni atât râsul, cât și gândirea.
– Referitor la expresii precum „Ți-a trebuit ție rată” sau „Contează unde te naști”, care surprind o mentalitate românească profundă, Mungiu a explicat: „Cred că și o comedie sau un film de acțiune au de câștigat dacă citează realist situații și conversații pe care le-am auzit cu toții de multe ori. Pe lângă că sunt amuzante, aceste stereotipuri de fapt vorbesc destul de profund despre mecanismele noastre de apărare și clișeele pe care ni le-au servit propagandiștii naționaliști de-a lungul anilor: noi suntem un popor inteligent, credincios și plin de calități, dar diverși răi (occidentalii, ungurii, soarta, oculta mondiala, Soroș s.a.m.d.) ne pun bețe în roate.”
El a reiterat ideea că mulți români cred că succesul se obține prin „pile, combinații și cunoștințe”, nu prin merit sau muncă, justificând astfel „compromisul, șmecheria și furtișagul”.
– Întrebat dacă a urmărit să stârnească un zâmbet amar sau o formă de luciditate, regizorul a răspuns: „Oricând decid să spun o poveste, îmi doresc și să fie cât mai interesantă pentru public – să fie antrenantă, alertă, emoționantă și, dacă se poate, și hazlie. «Jaful Secolului» e o încercare de a întâlni în aceeași sală spectatorii de film comercial, „cu faze”, cum ziceam odată, cu cei care au nevoie să existe în orice film și ceva care să-ți dea de gândit.”
– Despre decizia de a nu judeca personajele, Mungiu a afirmat: „E o chestiune de etică personală, trebuie să-i lași spațiu spectatorului să gândească, să judece, să simtă, să decidă. Filmele în sine nu trebuie să te culpabilizeze, însă, dacă tu personal ai datele necesare, te poți simți ori superior, ori responsabil, însă, filmul are datoria să rămână mereu respectuos și echidistant față de personaje. Altfel, am ajuns astăzi să cerem foarte multe de la un film. Ne trebuie „motive solide” pentru care să mergem să-l vedem, îl întoarcem pe toate părțile, ne întrebam ce „avem de câștigat”, dacă ieșim să-l vedem. «Jaful Secolului» nu e făcut să fie un film de festival, ci e în mod asumat spectator-friendly.”
– În legătură cu replica „50 de milioane un tablou și lumea moare de foame”, care atinge ideea inutilității luxului cultural în fața nevoilor elementare, Mungiu a precizat: „Replicile personajelor nu trebuie confundate cu opiniile autorului. Eu cred în filmele care citează puncte de vedere în acord cu biografia și profilul fiecărui personaj – indiferent dacă eu că cetățean sunt sau nu de acord cu ele.”
El a subliniat că, în calitate de scenarist, are datoria de a păstra integritatea personajului și de a-i respecta dreptul la exprimare. Filmul abordează și valoarea relativă a artei, iar societatea românească, la fel ca cea globală, este polarizată de prăpastia dintre cei care „au” și cei care „n-au”. Mungiu a menționat că „Jaful Secolului” face referire și la modul în care românii își asumă revolta de „exploatați colonial”, chiar dacă istoric nu au avut acest statut față de Occident.
– Despre locul culturii într-o lume dominată de urgențe sociale, regizorul a conchis: „Cultura înseamnă civilizație, umanism, empatie, judecată critică și dacă ar fi mai larg răspândită, oamenii ar fi ceva mai puțin manipulabili și iraționali. Marile revoluții și manipulări populiste de ieri și de azi se bazează pe educația precară și pulsiunile emoționale ale celor cu instruire puțină, care au capacitatea de a identifica cauza frustrărilor lor, de multe ori justificate, fără ca, însă, să realizeze că populismul nu produce și soluții realiste de remediere a problemelor.”
Sursa https://www.hotnews.ro
