Un caz mai delicat ajuns pe rolul Judecătoriei Botoșani scoate la iveală, cu o duritate greu de ignorat, cât de repede se poate agrava situația unui tânăr aflat într-o criză psihică și cât de complicată poate deveni intervenția medicală atunci când familia și medicii ajung în conflict.
Pentru protejarea persoanei implicate, nu vom publica numele acesteia și nici alte date care ar putea duce la identificarea ei.
Potrivit medicului psihiatru care a gestionat cazul, tânărul a fost adus la camera de gardă a Secției de Psihiatrie în data de 22 septembrie, de către mama sa și poliție.
Medicul relatează că pacientul se izolase în propria cameră, nu mai comunica și refuza să se alimenteze. În plus, abandonase școala.
Situația era cu atât mai gravă cu cât prezenta mai multe plăgi tăiate autoprovocate la nivelul antebrațului, produse cu un cuțit.
În fața acestei situații, medicul a considerat necesară declanșarea procedurii de internare nevoluntară.
Cum părinții nu au fost de acord cu tratament de lungă durată, conform legii, Spitalul Județean de Urgență Mavromati a solicitat Judecătoriei Botoșani confirmarea măsurii de internare nevoluntară.
Prin hotărârea pronunțată la 24 septembrie, instanța a admis cererea spitalului și a confirmat măsura internării nevoluntare, începând cu data de 22 septembrie.
Instanța a stabilit că măsura este valabilă până la semnarea consimțământului informat sau până la hotărârea comisiei de internare nevoluntară.
Decizia putea fi atacată cu apel în termen de trei zile.
Partea cea mai complicată a cazului apare însă după internare.
Medicul psihiatru spune că, deși instanța a confirmat măsura internării nevoluntare, nu a putut începe tratamentul, în contextul opoziției familiei.
Deși instanța a dat aviza favorabil pentru internare, medicii nu au putut demara niciun tratament. Mai mult decât atât, personalul medical a fost supus amenințărilor din partea părinților care au refuzat categoric intervenția medicală.
Mama pacientului a contestat măsura.
Ulterior, situația a ajuns din nou în fața comisiei de internare nevoluntară.
Potrivit medicului, mama pacientului a fost chemată la această comisie și, în cele din urmă, a acceptat în scris ca fiul să primească tratament.
Astfel, cazul a ajuns într-un punct în care, din informațiile transmise de medic, tratamentul poate fi administrat cu acceptul familiei, în timp ce procedura judiciară privind internarea nevoluntară a generat propriile etape și contestații.
Dincolo de nume, acte și termene de judecată, cazul arată cât de complicată poate deveni o situație în care un adolescent sau un tânăr începe să se izoleze, renunță la școală, refuză alimentația și ajunge să își provoace răni.
Nu orice perioadă dificilă înseamnă automat o boală psihică și nici orice comportament problematic nu justifică internarea nevoluntară. Însă atunci când apar semne severe, inclusiv autovătămarea, situația poate depăși cu mult ceea ce familia poate gestiona singură acasă.
Iar intervenția nu înseamnă doar internarea într-un spital. Înseamnă evaluare medicală, respectarea procedurilor legale, stabilirea unei conduite terapeutice și, poate cel mai important, colaborarea dintre familie și echipa medicală.
Este probabil cea mai delicată lecție a acestui dosar.
Familia are propriile temeri și propriile drepturi. Medicul are obligația de a proteja pacientul și de a aplica tratamentul pe care îl consideră necesar. Instanța intervine atunci când legislația impune verificarea unei măsuri atât de importante precum internarea nevoluntară.
Iar când cele trei planuri nu se întâlnesc, un caz medical poate ajunge rapid într-o sală de judecată. Iar judecătorii decid dacă intervenția medicului specialist este sau nu esențială pentru viitorul unui tânăr.
