Joaca copiilor cu focul s-a transformat într-un incendiu care a afectat două gospodării.
Doar intervenția promptă a pompierilor militari și voluntari a făcut ca evenimentul să nu se transforme într-o tragedie. Și asta pentru că, în apropierea focarului, era un rastel cu 40 de butelii.
S-a întâmplat în această după-amiază când, șase copii din satul Hulub, comuna Dângeni, au profitat de neatenția bunicului a trei dintre ei, în grija căruia au fost lăsați de părinți, și s-au jucat cu chibriturile într-o magazie de lemne.
Scăpat de sub control, focul s-a extins și la o anexă din gospodăria vecinului. Îngrijorați că flăcările puteau ajunge la un rastel cu 40 de butelii, dar și la casele celor două familii, au solicitat sprijinul salvatorilor.
Două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Trusești, cu două autospeciale cu apă și spumă, dar și pompierii voluntari din comuna Dângeni, au intervenit în cel mai scurt timp, au înlăturat pericolul de explozie și au stins incendiul.
Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, pompierii recomandă părinților să nu lase la îndemâna copiilor mijloace de aprindere (chibrituri, brichete, etc.) și să îi supravegheze permanent pe cei mici.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o căruță
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Declarația zilei 29 aprilie 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
APEL de suflet: Un botoșănean internat la Terapie Intensivă are nevoie de sânge
Oana Sava
Apr 28, 2024