GALERIA CU POEȚI: Doru Ionescu, poetul fatalității

Născut în 1940, la Botoșani, a absolvit Liceul „A.T. Laurian” din localitate, continuându-și studiile, mai întâi, la Facultatea de Mecanică (1957-1960), apoi, după 1963, la Facultatea de Filologie, secția engleză, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. În timpul studenției, a fondat, împreună cu Sergiu Rusu, Adrian Ochișor și Mihai Ursachi, Mișcarea anticomunistă „Marii Români”. În 1960, Doru Ionescu și Mihai Ursachi decid să treacă Dunărea, pentru a evada din țară, dar sunt arestați și întemnițați. După eliberare, în 1963, este profesor de engleză și translator la Tehnoton Iași. Se stinge din viață la vârsta de numai 38 de ani, pe 17 august 1978, la Iași, într-un accident de bicicletă.

Doru Ionescu nu a publicat nimic în timpul vieții. Abia în 1996 apare volumul Capcana, îngrijit de Adrian Ochișor și Monica Ionescu (soția poetului) și recomandat de Mihai Ursachi. Cartea conține poezii și proze scurte. Ulterior, în 1998, Gellu Dorian îl va include în antologia Tineri poeți de dincolo de Styx (Editura Timpul, Iași), apreciindu-i lirismul elevat și modernitatea versurilor: „Atât cât este, poezia sa este străbătută de un filon peren al fiorului liric, al harului greu de găsit prin alte case declarate deja foarte mari. Atmosfera de uşoară încordare, de gravă zeflemea uneori, de sarcasm, de previziuni apocaliptice, de mituri reactualizate, de încifrări folclorice, presărată de simboluri tipice modernismului contemporan domină poezia acestui poet ce-ar fi putut întregi cu mai multă susţinere panteonul poeziei româneşti”.

Poezia lui Doru Ionescu stă sub semnul amenințării implacabile, a pericolului existențial, sugerat prin simboluri și personaje arhetipale. De fapt, poemele sale alcătuiesc o parabolă despre societatea românească ce-și trăiește apocalipsa determinată de regimul comunist. Notele ironice, uneori sarcastice din versurile sale sunt semnul unei disperări generale, al neputinței devastatoare la care este supusă ființa umană în încercarea de a confrunta regimul. Doru Ionescu este un poet de descoperit și de citit cu luare-aminte.

(Prezentare de Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești)

Fatalitate

Când suflă vântul cu turbată mânie,

De-ndoaie copacii cei groși și îi rupe,

Când ploaia de sus cade puhoi,

Iar apa pe uliți curge șuvoaie,

Când trăsnete cumplite se prăvălesc din ceruri,

Când totul urlă și geme ca în ziua de apoi,

Atunci îmi aduc aminte de titirezul cel roșu

Cu care mă jucam când eram mic…

– Ce rău îmi pare că nu-l am și acuma!

Așa îl rugam pe Alvexchas

O, nu-mi mai arăta chelia lui,

Că-i acoperită cu solzi ca de șarpe,

Și ascunde-i mai repede dinții,

Ce dinți, îs doar sâmburi de vrajbă.

Nu vreau să-i mai văd nasul putred,

Și ochii, vai ochii aceia închide-i odată,

Nu vezi cum din ei izvorăște neșansa?

…Arată-mi mai bine cocoșul albastru

Al cărui cântec nu-l aud decât asceții

În dimineți fără rouă

Când pupăza nu știe să zboare,

Iar broasca cea neagră se teme de foc.

Sau mai bine arată-mi ciocanul ruginii,

Ciocanul cu care Moartea, odată pe an,

Își bate străvechea ei coasă.

Se spune că cine îl vede

Trei ani de zile e sigur de viață…

Așa îl rugam pe Alvexchas

Dar, vai, în zadar îl rugam.

Spovedania unchiului Cristea

– Vezi – zicea el cu sfială

Șezând pe cubul de aramă,

Pe care erau gravate isterii neștiute

Și privind pe furiș la mașina cea nouă,

Masivă, greoaie, cu tentacule cenușii,

Mașina ce rectifică spirale

Și-apoi le rupe cu pătrate cum se cade –

Vezi, mai este Timpul de pe urmă,

Dar nici greșeala n-o poți găsi așa de lesne;

E umbra Celui ce și-a pierdut sorocul,

Într-o fântână adâncă, ce nu-i poți da de fund

Și-o ispășesc cu toții în vană așteptare.

Tu nu fi întristat, că eu aici țin cheia…

Vezi, zicea el cu un zâmbet tainic

Privind la semne încâlcite de cabale,

Săpate în aramă, pe jumătate șterse,

Ai grijă numai, nu deschide poarta ruginită

Ce duce la grădina cu roze și crini…

Odă

Ploaie de bere, ploaie de sacâz.

O, inimile noastre!

Țucalele lui Arvinte

Arvinte are nouă țucale

În care își ține părerile sale;

Și are încă un țucălaș mic,

În care însă nu ține nimic.

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: