Actorul Sam Neill, cunoscut din filmele „Jurassic Park”, a anunțat că s-a vindecat de cancer, după o luptă de aproape cinci ani, perioadă în care a fost la un pas de moarte, conform revistei Variety.
„Am trăit cu un anumit tip de limfom în jur de cinci ani și am urmat chimioterapie – o experiență destul de neplăcută – dar aceasta m-a ținut în viață”, a declarat actorul în vârstă de 78 de ani pentru postul 7News din Australia.
El a povestit că, la un moment dat, după ce chimioterapia a încetat să mai funcționeze, „nu mai aveam soluții și părea că eram pe ducă”. „Evident, nu era deloc ideal”, a glumit actorul veteran.
Neill a dezvăluit că acum este vindecat de cancer, în urma unui tratament de ultimă generație, care modifică genetic celulele sanguine.
„Tocmai am făcut un control și nu mai există cancer în corpul meu – este un lucru extraordinar”, a spus el. „Sunt foarte, foarte entuziasmat că acest lucru este posibil”, a subliniat acesta, adăugând că plănuiește să revină pe marile ecrane.
„Este timpul să mai fac un film”, a afirmat Sam Neill, în condițiile în care nu a mai jucat în niciun lungmetraj nou din 2023. El a fost însă actor de voce pentru filmul de animație „The Fox” lansat anul trecut.
În prezent, el militează pentru adoptarea pe scară largă în Australia a terapiei CAR-T, pe care a urmat-o și el.
Sursa https://www.hotnews.ro
Modern Calor oprește căldura de luni
Apr 29, 2026
Un sucevean a rămas fără bani la Botoșani
Apr 29, 2026