Viitorul lui Olimpiu Moruțan este incert.
Cel mai probabil, internaționalul român o va părăsi în această iarnă pe Aris Salonic, unde, în acest sezon, a bifat 16 meciuri, fără a contribui cu gol sau pase decisive.
Jurnaliștii eleni susțin că Olimpiu Moruțan nu mai este inclus în planurile celor de la Aris Salonic, iar grecii fac tot posibilul să scape de internaționalul român care, în opinia lor, nu și-a meritat salariul încasat în aceste luni la Aris, potrivit sport.ro
Grecii spun că antrenorul Manolo Jimenez nu se va baza pe fotbalistul român ”nici măcar ca soluție de avarie”.
”Aris face tot posibilul să scape de Olimpiu Moruțan. Mijlocașul român a ajuns la Aris vara trecută, semnând un contract ’greu’, care în acest sezon îi asigură aproximativ 500.000 de euro, însă prin prestațiile sale nu și-a scos banii care îi intră lunar în cont.
La Aris se consideră că jucătorul nu s-a adaptat profilului competitiv pe care Manolo Jimenez încearcă să-l imprime echipei și se discută pentru găsirea unei modalități prin care să plece. Din partea antrenorului lui Aris este clar că Moruțan nu va prinde echipa de start nici măcar ca… soluție de avarie, lucru cunoscut și de agentul românului, motiv pentru care acesta este deschis la orice club interesat”, au scris grecii de la Metrosport.
Apoi, elenii au anunțat ce urmează pentru Olimpiu Moruțan: fie un împrumut temporar, urmând ca viitorul pe termen lung al fotbalistului român să fie stabilit ulterior după ce va reveni la Aris, fie un împrumut care să includă și o opțiune de cumpărare.