Există un paradox în felul în care piețele se uită astăzi la România. Pe hârtie, țara noastră are același rating ca Ungaria. În piață, costul asigurării împotriva unui default românesc este cu mult peste cel maghiar. Nota e aceeași, prețul e altul. „Deși ratingul este același, în aceeași clasă de risc putem să avem diversitate”, a rezumat profesoara Monica Dudian, de la Academia de Studii Economice, într-o dezbatere organizată joi de Oxygen Events la Arenele BNR din București.
Moody’s spune că, în majoritatea cazurilor, dă curs unei schimbări de perspectivă în aproximativ 12–18 luni. Asta poate însemna însă revenirea la „stabilă” sau modificarea ratingului. S&P folosește, în general, un orizont de până la doi ani pentru calificativele investment grade. Niciunul dintre aceste intervale nu reprezintă un termen obligatoriu.
Un exemplu relevant: România a rămas cu perspectivă negativă la Fitch aproape trei ani, din 17 aprilie 2020 până în 24 martie 2023, când perspectiva a revenit la „stabilă”. Ratingul a rămas BBB−.
Contează dispariția motivului de îngrijorare, nu timpul scurs. Pentru România, S&P a indicat drept condiții pentru revenirea la „stabilă” reducerea substanțială a deficitelor bugetar și extern, susținută de revenirea creșterii economice. Agenția trebuie să considere că îmbunătățirea poate fi menținută.
S&P evaluează un stat pe cinci componente, cu note de la 1 (cea mai bună) la 6 (cea mai slabă). România are nota 5 la două dintre ele: flexibilitatea și performanța fiscală și povara datoriei. Sergiu Oprescu, președintele European Mortgage Federation, a cerut ca tocmai acolo să se uite guvernul, și nu la menținerea notei ca obiectiv în sine.
„Logica noastră nu trebuie să fie să ne păstrăm în zona de investment grade, chiar dacă suntem pe ultima treaptă și cu perspectivă negativă. Logica noastră ar trebui să fie ce trebuie să facem ca să creștem acest rating, astfel încât la următoarea reevaluare să avem perspective măcar stabile”, a spus Oprescu.
Radu Ghețea, președintele Consiliului de Administrație al Libra Internet Bank și președinte de onoare al Asociației Române a Băncilor, a lucrat în sistemul bancar încă dinainte de 1989 și a participat la reeșalonările datoriei externe din acea perioadă.
La sfârșitul anilor ’90, România ajunsese în categoria junk. Nu doar din cauza propriilor probleme, a spus Ghețea, ci pentru că, după prăbușirea Rusiei, o agenție de rating a tratat în bloc fostele țări din sfera sovietică. În 1999, statul avea de plătit o rată de circa 100 de milioane de dolari. O sumă mică raportată la cele aproape 10 miliarde ale datoriei din comunism, dar pe care nimeni nu mai voia să o finanțeze.
În mai sau iunie, guvernatorul de atunci al BNR, Mugur Isărescu, i-a chemat la BNR pe șefii băncilor cu capital străin din România. „Ne-a așezat la masa de consiliu, iar mesajul a fost direct: avem o rată de plătit, nu avem banii și nu ne mai împrumută nimeni. Atunci am văzut cum fiecare din cei prezenți au spus: eu dau cinci milioane de dolari, eu dau zece milioane…În zece minute s-a strâns toată suma datorată. Sigur, sub formă de împrumut! ”, a povestit bancherul. La masă erau ING, Alpha Bank, ABN Amro, băncile grecești, cele turcești, cele austriece. Banii au fost rambursăți „fără niciun fel de problemă”.
Ghețea a avertizat că, la nivelul clasei politice trebuie să prioritizeze nuanțele economice. „Analize există, a spus el – la BNR, la Ministerul Finanțelor, în universități -, dar recomandările economiștilor „se diminuează, se diluează” la nivel politic, pentru că mereu apare o urgență care le împinge la o parte, iar statul lucrează în continuare în stilul pompieristic practicat de foarte mult timp.
El a cerut ca în rectificarea bugetară care urmează și în bugetul pe anul viitor guvernul să folosească „butoanele de reglare economică”, nu pe cele care reglează doar cerințe de partid și electorale.
Sursa https://www.hotnews.ro
