O societate cunoscută din județul Botoșani, ajunsă în insolvență de aproape două decenii, continuă să fie în proceduri judiciare. Tribunalul Botoșani a avut ieri pe, 14 septembrie 2026, un nou termen în dosarul care datează încă din 2008. Este vorba despre SC Carne Com SA Dracșani, societate care, de-a lungul timpului, a fost asociată și cu foști oameni politici botoșăneni, printre care Florin Țurcanu și Liviu Câmpanu.
Dosarul de insolvență al societății a fost înregistrat la Tribunalul Botoșani în octombrie 2008 și se află și în prezent pe rolul instanței.
În cadrul procedurii apar numeroși creditori, printre care instituții fiscale, Primăria Sulița, Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani și mai multe societăți comerciale.
Administrator judiciar este Cabinetul Individual de Insolvență Liahu Doru.
În trecut, societatea a fost în centrul unui dosar penal în care administratorul de la acel moment, Tibi Apostol, a fost condamnat în 2011 la patru ani de închisoare cu executare pentru infracțiuni de evaziune fiscală.
Potrivit informațiilor din relatarea de la momentul respectiv, anchetatorii au stabilit că în contabilitatea societății fuseseră înregistrate 12 facturi fiscale fictive privind achiziția unor utilaje de carmangerie.
Valoarea facturilor era de aproximativ 20 de milioane de lei, iar prejudiciul fiscal calculat se ridica la peste 3,2 milioane de lei.
Tribunalul a stabilit atunci și obligarea lui Tibi Apostol, împreună cu societatea, la plata către ANAF a sumei de 3.223.966,54 lei, plus accesoriile fiscale.
Dosarul în care societatea figurează ca debitor a ajuns, la 14 septembrie 2026, la un nou termen de control în procedura de insolvență.
Din informațiile disponibile în prezent nu rezultă că societatea ar fi ieșit din procedură sau că insolvența ar fi fost închisă. Cazul este unul neobișnuit prin durata sa: procedura judiciară a început în 2008 și continuă și după aproape 18 ani.