Este doliu în comunitatea din Flămânzi după moartea unui botoșănean valoros.
S-a stins din viață Constantin Panaite Dolhescu, printre ultimul component al fanfarei Dolheștenilor și Crudulenilor.
Acesta a încetat din viață pe 28 octombrie, la venerabila vârstă de 94 de ani.
„Încet, dar sigur, viața își urmează cursul. Pe 28 octombrie, la vârsta de 94 de ani, a încetat din viață unul dintre ultimii componenți ai fanfarei Dolheștenilor și Crudulenilor, Dolhescu (Panaite) Constantin”, este mesajul transmis de cei care au făcut cunoscută vestea tristă.
Plecarea sa lasă în urmă amintiri, respect și recunoștință pentru o viață trăită, dar și pentru contribuția la păstrarea unei tradiții muzicale care a făcut parte din identitatea comunității.
Cei care l-au cunoscut și-au luat rămas-bun cu tristețe, iar amintirea sa va rămâne vie în inimile celor care i-au apreciat prezența și activitatea.
Înmormântarea va avea loc sâmbătă la biserica din Prisăcani, la ora 11:30.
Sincere condoleanțe familiei îndoliate!
Doliu la o instituție din Botoșani după moartea unui angajat dedicat: Îi vom păstra vie amintirea