Atmosfera liniștită din Piața Revoluției s-a tensionat sâmbătă dimineață după ce prim-ministrul Ilie Bolojan a sosit la Primăria Botoșani. Pe parcursul întâlnirii pe care a avut-o cu prefectul Raluca Curelariu, președintele Consiliului Județean, Valeriu Iftime și primarul Cosmin Andrei, în fața instituției s-au adunat ceva peste 50 de oameni.
Majoritatea erau membri și simpatizanți ai SOS România și s-au comportat ca atare, înjurând, huiduind și amenințând pe oricine nu li se alătura.
Cu totul deconectat de la ceea ce se întâmpla în jurul său era un bărbat care își parcase mașina lângă spațiul verde din fața teatrului.
Acesta venise cu bagaje și cu o cușcă pentru transportul animalelor.
Jandarmii s-au gândit că ar putea avea recuzită pentru protest și l-au verificat. Nu a fost nicio problemă.
Omul voia să plece, numai că parbrizul, luneta și geamurile erau înghețate. Nici el nu dădea cu prea mult spor la racletă astfel încât cordonul de manifestanți s-a tot înmulțit până ce a ajuns la automobil.
Ca să prevină orice conflict, jandarmii au hotărât să pună garduri, însă cum șoferul încă nu apucase să plece, perimetrul delimitat i-a cuprins și autoturismul.
Așa că, vrând-nevrând, conducătorul auto a trebuit să aștepte sfârșitul întâlnirii prim-ministrului Ilie Bolojan cu șefii administrației botoșănene ca să poată pleca.
Norocul său a fost că șeful Executivului a ieșit prin spate și când ”șoșocarii” și-au dat seama, au rupt-o la fugă astfel încât gardurile au devenit simplu obiect de decor, iar șoferul în sfârșit a putut să plece la volanul autovehiculului său cu număr de Argeș.