Un mesaj circulă de ieri pe rețelele de socializare pentru sprijinirea unei familii care a rămas fără locuință.
Familia este din satul Popeni, comuna Brăești, și a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu, izbucnit în după-amiaza zilei de marți.
Generat, cel mai probabil, de un jar căzut din sobă pe materiale combustibile, incendiul s-a extins cu repeziciune la bunurile din întreaga locuință, dar și la acoperișul din stuf. Alarma s-a dat la 15.26.
La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă și spumă. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit 13 pompieri militari și voluntari, mai bine de trei ore.
Pompierii au stabilit valoarea pagubelor la 35.000 de lei. De asemenea susțin că au protejat bunuri în valoare de 100.000 de lei deși din imagini se observă foarte clar că din casă nu a mai rămas decât un schelet din chirpici.
Iar oamenii vor să facă colectă publică pentru familia greu încercată de soartă.
UPDATE: Bunurile salvate de pompierii botoșăneni la incendiul de la Brăești reprezintă valoarea caselor din imediata vecinătate, au precizat reprezentanții ISU Botoșani
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gabriela Erdic
Apr 29, 2024