Acasă > Stiri Botosani > El este șoferul ucis de un TIR: Era tatăl a doi copii

El este șoferul ucis de un TIR: Era tatăl a doi copii

el este soferul mort

Un bărbat de 45 de ani de ani și-a pierdut viața în urma unei coliziuni ce s-a petrecut în timp ce conducea spre localitatea Podu Iloaiei

 

 Este vorba despre Adrian Șcrab, în vârstă de 45 de ani, domiciliat în Lețcani. Era căsătorit, avea un băiat de 11 ani și o fetiță de 1 an, potrivit wikipres.ro

 

„La data de 9 septembrie 2026 poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că în afara localității Lețcani a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. Din primele verificări efectuate, a rezultat faptul că un bărbat, de 45 de ani, în timp ce conducea autoturismul dinspre Lețcani către Podu Iloaiei, ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule, care se deplasa din sens opus, condus de un bărbat, de 56 de ani. În urma impactului, șoferul de 45 de ani a decedat, iar celălalt șofer a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. De asemenea, bărbatul de 56 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșiri infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun”, a transmis Adina-Ioana Ciobanu, purtător de cuvânt al IPJ Iași.

 

În eveniment au fost implicate un autoturism și un camion care circulau din sensuri opuse. Coliziunea s-a soldat cu moartea conducătorului autoturismului, un bărbat în vârstă de 45 de ani. Celălalt șofer implicat în accident, conducătorul camionului, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.