Ministerul Sănătății a anunțat că demarează o amplă acțiune de ocupare prin concurs a funcțiilor de conducere din instituții cheie din sistemul medical. Decizia are efecte inclusiv la Botoșani, fiind vizate Direcția de Sănătate Publică (DSP) și Serviciul Județean de Ambulanță (SJA).
Concret, va fi organizat concurs pentru 29 de funcții de conducere din cadrul direcțiilor de sănătate publică județene.
Potrivit unor informații, va fi examen și pentru postul de director executiv de la DSP Botoșani. La conducerea instituției este Teodor Ferariu, fiindu-i delegate atribuțiile din luna iunie a anului 2022. Teodor Ferariu a fost director executiv și în perioada pandemiei, fiind suspendat în contextul stării de urgență, când a fost înlocuit cu dr Monica Adăscăliței.
În cadrul aceleiași instituții, el deține de peste 15 ani funcția publică de conducere de director executiv adjunct economic, câștigată prin concurs.
De asemenea, Ministerul Sănătății a anunțat că organizează concurs și pentru posturile de manageri la toate serviciile de ambulanță. La Botoșani, postul este ocupat tot cu interimat. După pensionarea Lilianei Mateciuc din luna octombrie a anului 2021, postul a fost ocupat pentru o scurtă perioadă de timp de medicul Bogdan Ursu.
Din luna ianuarie a anului 2022, la conducerea SJA Botoșani se află medicul Eduard Gurău.
De ce sunt organizate în sfârșit concursuri?
Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății
„În ultimii ani, o parte dintre instituțiile cu rol strategic în domeniul sănătății publice au funcționat cu funcții de conducere exercitate temporar sau cu posturi vacante. Deși activitatea acestora s-a desfășurat în condiții de continuitate, asigurarea unei conduceri stabile și ocuparea prin concurs a funcțiilor manageriale reprezintă premise esențiale pentru consolidarea capacității administrative, implementarea eficientă a politicilor publice și dezvoltarea proiectelor instituționale pe termen mediu și lung. Un sistem sanitar puternic are nevoie nu doar de investiții și resurse, ci și de stabilitate. Prin aceste concursuri facem un pas important către consolidarea managementului în sănătate și către construirea unor instituții mai stabile, în beneficiul pacienților și al profesioniștilor din sistem”.
Ministrul a mai transmis că procedurile de selecție vor fi organizate în conformitate cu prevederile legale, iar calendarul și condițiile de participare vor fi comunicate public în perioada următoare.