Accidentele tot mai grave și mai dese în care sunt implicate trotinetele electrice ar putea atrage noi reguli. Potrivit unor modificări legislative propuse în Parlament, copiii le-ar putea folosi de la 16 ani, nu de la 14, ca în prezent.
Viteza maximă a trotinetelor ar urma să fie scăzută la 25 de kilometri la oră, iar casca de protecție va fi obligatorie, indiferent de vârstă.
La Oradea, o cameră de bord a surprins momentul în care doi tineri, aflați pe aceeași trotinetă, se dezechilibrează și se izbesc de asfalt. Au scăpat ca prin minune nevătămați. La fel și două fete de 15 ani, din Botoșani, care s-au ciocnit în plin cu trotineta de o mașină de pe contrasens.
Așa că parlamentarii au propus amendamente la actuala legislație.
Lucian Bode, președinte Comisia pentru Transporturi și Infrastructură: ”Maximum 25km/h viteza de deplasare, la o putere a motorului de 2 kw. Purtarea căștii de protecție devine obligatorie. O altă provocare vizează introducerea unei asigurări obligatorii de răspundere civilă, în cazul pagubelor produse terților.”
În România circulă acum 18.000 de trotinete de închiriat și 60.000 personale. Iar în acest an au fost deja peste 1.000 de accidente cu victime sau pagube importante, soldate cu șapte decese.
(foto – Radar Botoșani Official)