Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuți-Prut efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea, pe drumurile publice, un autovehicul radiat din circulație de către autoritățile din Germania.
În data de 20 octombrie 2026., în jurul orei 18.45, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuți-Prut-ITPF Iași, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localității Mitoc, a efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un autovehicul, având aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Germaniei, condus de un cetățean moldo-român, în vârstă de 50 de ani.
Existând suspiciuni cu privire la starea juridică a mijlocului de transport, polițiștii au efectuat verificări suplimentare în bazele de date, în urma cărora au constatat că autovehiculul a fost radiat din circulație, de către autoritățile din Germania.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.