Mesajul a fost transmis în cadrul unui mesaj postat pe rețelele de socializare.
Iată anunțul deputatului:
Vreau să îi rog pe administratorii site-ului suspend.ro să mă treacă la categoria „Nu susține demiterea președintelui Nicușor Dan”.
Totodată, îi rog pe toți cei care susțin acest demers să înceteze să îmi mai trimită mesaje pe e-mail, Messenger sau WhatsApp prin care mă îndeamnă să susțin suspendarea președintelui României. NU voi face acest lucru.
România traversează deja suficiente crize economice, sociale și politice. Consider că declanșarea unei noi crize prin suspendarea președintelui nu este ceea ce țara are nevoie în acest moment.
Și, apropo, pentru cei care visează că după demitere vor pune ei președintele pe care și-l doresc, am o veste mai puțin plăcută: într-o democrație, președinții nu se instalează prin dorințele unei galerii zgomotoase, ci prin votul cetățenilor.
Noi, cei care alegem rațiunea în locul scandalului și construcția în locul haosului, suntem mai mulți. Și, la final, tot votul cetățenilor va conta.
(comunicat Alexandrin Moiseev)