Dan Petrescu, înainte de meciul cu FC Botoșani: Sărim pe ei și-i omorâm 

Dan Petrescu, 57 de ani, a prefațat duelul de campionat dintre CFR Cluj și FC Botoșani, programat duminică seara, ora 18:30.

 

CFR suferă după victorii 

 

Vicecampioana Superligii nu are un început de sezon conform așteptărilor. Elevii lui Dan Petrescu au început cu un succes, 2-1 cu Unirea Slobozia, dar au continuat cu o remiză, 1-1 cu Rapid, și două înfrângeri consecutive, 0-2 cu FC Argeș, 2-3 cu Universitatea Craiova, scrie Gazeta Sporturilor.

 

Este o situație alarmantă pentru Dan Petrescu, care a subliniat importanța partidei cu FC Botoșani, un adversar care a câștigat două dintre cele 5 partide disputate până acum. Deși suntem abia în etapa 6, antrenorul CFR-ului a descris meciul drept „o finală”.

 

Dan Petrescu, înainte să primească vizita Botoșaniului: „E ca o finală!”

 

După meciul din Portugalia am ajuns la 4 dimineața acasă, cred că și jucătorii la fel. Nu știu cum s-au odihnit. A fost un drum lung, o deplasare foarte grea din toate punctele de vedere. Trebuie să evaluez bine astăzi jucătorii, să vedem ce pot. Pe Botoșani am avut timp să o văd, m-am uitat astăzi la 3 meciuri de-ale lor.

 

Îmi dau seama că ne așteaptă un meci foarte greu, pentru că au o echipă foarte rapidă, agresivă, foarte bună în atac. Să vedem ce jucători voi găsi pregătiți pentru acest meci, unul foarte, foarte important. Pentru mine e ca o finală în campionat, chiar dacă apoi vine un meci european la fel de important. Cel mai important meci este următorul, iar acesta este cel cu Botoșani.

 

Nu stăm deloc bine în campionat, cred că n-am mai fost în această poziție de când sunt antrenor și mă simt foarte rău în această poziție. Sper ca și jucătorii să înțeleagă. Să nu mai găsim scuze. Chiar dacă am ajuns la 4 dimineața, asta este realitatea, nu avem ce face.

 

S-au mai întors ceva jucători. Mă gândesc aici la Emerllahu, Simao, Cordea. Aș fi vrut să-i am la dispoziție și pe Munteanu și Păun, dar din păcate nu îi am la meciul ăsta.

 

E foarte greu să schimb toată echipa, dar sunt jucători care au jucat 90 de minute în Portugalia și nu cred că vor face față la două zile. Poate doar Camora, care ar putea juca în fiecare zi. Dar eu zic că și el are nevoie de puțină pauză. După ședință voi avea discuții individuale cu toți jucătorii pe care mă gândesc să-i bag, să vedem cum se simt”, a afirmat Petrescu în prima fază.

 

Dan Petrescu: „Vor zice: «Hai pe CFR, că sunt răniți acum, sărim pe ei și îi omorâm!»”

 

„Botoșani a adus 8 jucători buni. Au concurență și liniște săptămânală. Noi nu vrem această liniște, pentru că ar însemna că n-am mai fi în Europa. În același timp, vrem rezultate și mâine nu mă interesează nimic în afară de rezultat. Jucătorii trebuie să conștientizeze.

 

Mereu i-am apărat, nu i-am vorbit de rău, dar ar trebui și ei să facă un efort maxim, tot posibilul să câștige acest meci foarte, foarte important. Voi băga doar jucători care-mi zic că sunt la 100%.

 

Mă așteptam la mai multe de la jucători în meciurile de campionat. La fel și mâine. Sunt conștient că Botoșani este în formă, că antrenorul lor cere mult de la ei. Pune mereu presiune pe jucători, indiferent de rezultat.

 

Vor veni montați, vor face presing din primul minut, vor alerga. Vor zice: «Hai pe CFR, că sunt răniți acum, sărim pe ei și îi omorâm!». Acum depinde dacă voi reuși să-i trezesc pe jucători după zborul de la Braga, dacă vor intra 100% pregătiți ”, a completat el la conferința de presă.

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare