Un accident rutier a avut loc pe strada Împărat Traian din municipiul Botoșani.
Un copil aflat pe role a sărit în fața unui autocamion și a fost lovit de acesta.
La fața locului au intervenit echipaje medicale, iar copilul a fost preluat și transportat la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Mavromati pentru îngrijiri de specialitate.
În zonă, traficul este blocat, iar polițiștii desfășoară cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
UPDATE: Victima accidentului rutier a fost o fetiță în vârstă de 8 ani.
A suferit un traumatism craniocerebral.
La momentul în care a fost preluată de ambulanță era conștientă și cooperantă.
Va beneficia de îngrijiri medicale de specialitate în cadrul Spitalului de Copii Botoșani.