Un incendiu a izbucnit într-o locuință din Darabani, iar intervenția rapidă a pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor la întreaga casă. În momentul în care focul a pornit, proprietarii nu erau acasă. Vecinii au observat fumul și au sunat imediat la 112.
La fața locului au ajuns pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani, cu două autospeciale de stingere.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta într-una dintre încăperile locuinței. Pompierii au intervenit rapid pentru stingerea focului și pentru a împiedica propagarea acestuia la celelalte spații ale casei.
În timpul intervenției, salvatorii au identificat și un posibil pericol major: în interior se aflau două butelii. Acestea au fost scoase din locuință, fiind astfel eliminat riscul unei explozii.
Potrivit primelor informații, incendiul ar fi izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit.
Pompierii atrag atenția că instalațiile electrice defecte sau folosite necorespunzător pot provoca incendii și recomandă verificarea periodică a acestora de către personal autorizat.
De asemenea, prizele și întrerupătoarele slăbite nu trebuie folosite, iar aparatele electrice cu fire deteriorate sau fără ștecher trebuie scoase din uz. Este important ca mai mulți consumatori de mare putere să nu fie conectați simultan la același prelungitor.
Informații despre comportamentul în situații de urgență pot fi găsite pe platforma națională fiipregatit.ro și în aplicația DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.