Dimineața zilei de luni, 15 martie 2021, a început cu o serie de pregătiri în curtea Spitalului Județean „Mavromati” pentru ca lucrările de modernizare a Unității de Primiri Urgențe să se desfășoare în condiții optime.
Astfel, parcarea unității medicale a fost închisă, șoferii veniți cu treabă la spital fiind nevoiți să facă cale întoarsă. Doar ambulanțele aveau acces în curtea celui mai spital din județ.
De asemenea și containerele folosite pentru triajul pacienților au fost ridicate cu ajutorul unei macarale.
Două dintre containere au fost montate în spatele Unității de Primiri Urgențe, iar celelalte cel mai probabil vor fi puse pe spațiul verde de lângă parcarea spitalului.
Cortul de mari dimensiuni a fost dezasamblat din cursul zilei de sâmbătă. Timp de trei luni, activitatea de la Urgențe va fi reorganizată, iar mai apoi unitatea va fi relocată într-un alt spațiu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Sfârșit de săptămână cu filme de toate genurile la Happy Cinema – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Polițiștii și comisarii de mediu, controale cu nereguli pe la service-urile auto din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Cătălin Silegeanu: Schimbarea reală nu se poate produce cu oameni care repetă greșelile din trecut
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Mașina unei șoferițe a luat foc pe Primăverii, pompierii chemați urgent
Oana Sava
May 17, 2024
Polițiștii botoșăneni au jucat fotbal în memoria colegului ucis în Gara Burdujeni
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024