Acasă > Top News > Ce părere aveți? Concurs de contabilitate la un colegiu, câștigătorii au primit sume frumușele de bani de la organizatori – VIDEO 

Ce părere aveți? Concurs de contabilitate la un colegiu, câștigătorii au primit sume frumușele de bani de la organizatori – VIDEO 

concurs contabilitate colegiul economic

Astăzi la amiază, la Colegiul Economic Octav Onicescu a avut loc festivitatea de premiere a Concursului de cultură și educație financiar – contabilă. Ediția din acest an este a patra și s-a adresat elevilor de clasa a XI – a de la liceele cu profil economic pentru că aceștia sunt cei care studiază programul de contabilitate SAGA.

 

 

Contabilitatea este despre bani, concursul a fost și el pe bani 

 


Iar una dintre cele două probe pe care participanții au trebuit să o susțină, pe lângă cea teoretică, a fost tocmai de practică în amintitul program. 


Opt adolescenți, toți de la unitatea de învățământ menționată, s-au întrecut în ale Contabilității pe 17 aprilie, iar după zece zile au fost răsplătiți în cadrul unei ceremonii găzduite de aula Colegiul Economic Octav Onicescu. 


Și au fost recompensați în sensul cel mai propriu al cuvântului. Astfel, dacă la majoritatea concursurilor școlare se aleg cu diplomă, eventual cu niște flori și un trofeu, la competiția organizată de Inspectoratul Școlar Județean și filiala Botoșani a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) în parteneriat cu Consiliul Județean, cei mai buni elevi au primit și bani. 


Câștigătoarea, fiindcă a fost o elevă, Diana Mihalache, a primit 1.000 de lei. Ocupantul poziției a doua 800 de lei, liceanul de pe locul al treilea 600 de lei, iar alți trei participanți au primit mențiuni, fiecare în valoare de către 400 de lei. 


Diana Mihalache, câștigătoarea concursului

”Mi-a plăcut Contabilitatea încă din clasa a IX – a, când am început să văd cum funcționează banii, cum se gestionează firma. Este foarte interesant, este ușor, logic. Am o prietenă, tot aici la liceu, și mi-a recomandat să vin”,

 

 

”Investim în viitorul României, într-o economie sustenabilă”

 


Elevii au primit cash chiar la sfârșitul ceremoniei, iar acordarea unor asemenea premii a fost posibilă prin implicarea sponsorului SC Dasconta Gold SRL, una dintre firmele de contabilitate cu multiple distincții la activ


Eugenia Dăscălescu, președinte CECCAR Botoșani

”Investind în educația financiar-contabilă a tinerilor investim în viitorul României, într-o economie sustenabilă. Educația financiar-contabilă este o direcție de acțiune prioritară și în anul 2026 la nivelul CECCAR. Acest concurs  este menit să încurajeze educația financiar-contabilă în rândul tinerilor, contribuind esențial și la orientarea acestora în carieră”,


Profesorii îndrumători au primit flori și diplome. Aceasta ținând cont și de faptul că, deși filiala CECCAR Botoșani este una dintre cele mai mici din țară, elevii botoșăneni se întorc mai mereu cu premii de la concursurile naționale. 


Alina Badea, inspector școlar pentru învățământul profesional și tehnic

”Știu că toți vă pregătiți și sunteți elevi deosebiți. În general, Colegiul Economic obține rezultate foarte bune la concursurile de specialitate, de aceea mai există întotdeauna o șansă pentru cei care nu vor fi premiați astăzi. Și nu trebuie să fie demoralizați, ci trebuie să muncească mai mult ca să poată să obțină aceleași laude pe care le obțin colegii lor astăzi. Vă mulțumesc că vă implicați și participați la aceste concursuri de specialitate, știu că programul vostru este încărcat. Și de asemenea încurajez cadrele didactice să își mențină activitatea aceasta la același nivel pe care îl cunoaștem de ani de zile”, 


Din comisia de organizare a făcut parte și directorul Colegiului Economic Octav Onicescu, fostul consilier local Paul Octav, care nu și-a ascuns surprinderea când a văzut unul dintre elevii care s-a regăsit printre premianți.

 

 

Dar iată-i pe cei mai buni: 

 


Premiul 1 – Diana Mihalache (profesor îndrumător Marcela Luță)
Premiul 2 – Samuel Mutică (profesor îndrumător Niculina Stoleru) 
Premiul 3 – Sorin Benea (profesori îndrumători: Cristina Zamciuc, Ionela Botez)
Mențiune 1 – Simina Mitric (profesor îndrumător Niculina Stoleru)
Mențiune 1 – Raul Rusu  (profesor îndrumător Marcela Luță)
Mențiune 2 – Denisa Babii (profesor îndrumător Niculina Stoleru)


Diplomă de participare – Diana Pavăl  (profesor îndrumător Marcela Luță) și Andreea Nemțeanu (profesori îndrumători: Cristina Zamciuc, Ionela Botez)
 

Copii cu care ne mândrim: Teodora, eleva din familie de medici cu pasiune pentru învățare și dragoste pentru animale – VIDEO