Anchetele polițiștilor botoșăneni continuă să se mărească într-un ritm amețitor. Conducătorii auto încalcă legea cu bună știință iar motivul este deja foarte bine cunoscut: pedepsele sunt mult prea ușoare pentru a descuraja astfel de acte de ilegalitate.
Iată ce s-a întâmplat vineri seara, în jurul orei 20:00 la Dorohoi. Un bărbat de 33 de ani conducea o mașină pe un drum județean din localitatea Dumeni și ”pierde controlul direcției, pătrunde pe contrasens și acroșează cu partea stânga față un atelaj hipo. După impact, conducatorul auto a părăsit locul producerii accidentului. După aproximativ două ore, conducătorul auto a fost găsit de poliţişti”, arată oamenii legii.
Poliţiştii au stabilit că permisul de conducere al bărbatului este anulat, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,88 mg/L alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul municipal Dorohoi pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a persoanei care conducea atelajul hipo.
În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului .
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim sâmbătă seara: Ajunge și în parohiile din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024