Potrivit reprezentanților SGA Botoșani, dezvoltarea accentuată a vegetației stuficole din albia minoră a râului Sitna reduce circulația apei și favorizează acumularea materiei organice. În condițiile temperaturilor foarte ridicate, aceste depuneri intră într-un proces de fermentare anaerobă, care poate afecta calitatea apei și ecosistemul acvatic.
Pentru a diminua efectele acestui fenomen și pentru a asigura o diluție corespunzătoare, debitul evacuat din acumularea Cătămărăști a fost majorat la 0,400 metri cubi pe secundă. Măsura va fi menținută pe întreaga perioadă în care avertizarea de cod roșu rămâne în vigoare.
O altă măsură dispusă de Sistemul de Gospodărire a Apelor vizează acumularea Negreni.
Ca urmare a solicitării Comitetului Local pentru Situații de Urgență (CLSU) Știubieni, debitul evacuat a fost majorat la 0,100 metri cubi pe secundă pentru a răspunde necesităților din zonă.
Conform prevederilor Legii apelor, în situații de urgență generate de temperaturi extreme, Comitetele Locale pentru Situații de Urgență pot solicita suplimentarea debitelor evacuate din acumulările administrate de Administrația Națională „Apele Române”, în special pentru asigurarea apei necesare adăpării animalelor.
Inginerul-șef cu caracter temporar al Sistemului de Gospodărire a Apelor Botoșani, Bogdan Ispas, a declarat că instituția monitorizează permanent evoluția fenomenelor generate de caniculă și adaptează debitele evacuate în funcție de necesități și de solicitările autorităților locale.
„Ca urmare a temperaturilor extreme și a efectelor pe care acestea le produc asupra cursurilor de apă, am dispus majorarea debitelor evacuate din acumularea Cătămărăști pentru îmbunătățirea condițiilor de diluție pe râul Sitna. Totodată, am răspuns solicitării formulate de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Știubieni prin suplimentarea debitului evacuat din acumularea Negreni, astfel încât să fie asigurată apa necesară pentru adăparea animalelor. Monitorizăm permanent evoluția situației și vom lua măsurile necesare în funcție de condițiile din teren”, a transmis Bogdan Ispas.
Reprezentanții SGA Botoșani precizează că măsurile vor fi menținute atât timp cât temperaturile extreme și condițiile hidrologice o vor impune.