Acasă > Stiri Botosani > Bonusuri pentru angajații Fiscului care aduc mai mulți bani la buget 

Bonusuri pentru angajații Fiscului care aduc mai mulți bani la buget 

bonusuri pentru angajati

Plenul Camerei Deputaților a votat, miercuri, în calitate de for decizional, cu 208 voturi pentru, 20 de voturi contra și 60 de abțineri legea care instituie un stimulent financiar pentru funcționarii publici din ANAF și Vamă care depășesc țintele de încasări la buget.

 

În același timp, angajații care nu-și ating indicatorii-cheie de performanță în cele două instituții vor putea fi sancționați prin diminuarea salariului. Noul sistem de premiere sau diminuare a salariului, denumit „bonus/malus”, se va aplica de la 1 ianuarie 2027 și face parte din pachetul de reforme asumate de România în programul PNRR. Legea merge la promulgare la șefului statului, scrie stiripesurse.ro

 

Conform legii, personalul care va beneficia de recompense financiare anuale, precum și personalul căruia i se va aplică măsura de diminuare a drepturilor salariale va fi nominalizat în funcție de rezultatele evaluării anuale a performanțelor profesionale individuale.

 

Propunere legislativă instituie un „mecanism de recompensare a performanței” pentru personalul autorităților administrației fiscale și vamale care funcționează în subordinea Ministerului Finanțelor cu atribuții în colectarea veniturilor bugetului general consolidat.