Trei aleși județeni urmează să negocieze indicatorii de performanță și indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație al societății Nova ApaServ.
În acest sens a fost inițiat un proiect de hotărâre, fiind propuși trei consilieri care să facă parte din această comisie de negociere.
Este vorba despre Alin Corduneanu (PNL), Sergiu Marian (PSD) și Iulian Buciuleac (AUR).
În cadrul ședinței, președintele Consiliului Județean, Valeriu Iftime, a declarat că este de acord să majoreze indemnizația membrilor din CA, însă doar dacă se văd rezultatele.
De aceea, este necesar să fie stabiliți niște indicatori clari de performanță.
Valeriu Iftime, președinte Consiliul Județean Botoșani.
„Am avut o discuție cu cei trei membri ai Consiliului de Administrație de la Nova ApaServ, dl vice Bursuc. Noi le-am spus că ne gândim să actualizăm (n.r. indemnizațiile), să vă propunem în Consiliul Județean aprobarea a unor noi indemnizații, dar vrem să facem și indicatori de performanțe. Dacă suntem atenți, ei fac treabă și primesc și niște bani. Dar trebuie să fim atenți la pierderile de apă, la performanțele companiei, la lucrări din fonduri proprii. Aș vrea să văd comisiile astea, să discut personal, să ne uităm foarte serios care sunt criteriile măsurabile, niște reguli foarte clare de performanță.”
Încă nu s-a stabilit cuantumul noilor indemnizații, însă se pare că ar putea ajunge chiar la suma de 5.000 de lei.